Ziua și incidentul la Australian Open! Ashleigh Barty a sfidat grav măsurile anti-Covid înainte de a i se alătura Simonei Halep la Adelaide

header image

Un nou incident incredibil s-a produs la Melbourne, orașul în care majoritatea jucătorilor de tenis efecutează carantina obligatorie înainte de Australian Open (8 – 21 februarie).

Ashleigh Barty (Australia), liderul mondial din circuitul de tenis feminin, a fost surprinsă în timp ce încălca legea în țara sa! Ashleigh a intrat într-un supermarket fără să poarte mască de protecție, anunță presa din Australia.

După ce s-a aflat că a sfidat grav măsurile anti-Covid, Barty a anunțat că i se va alătura Simonei Halep și celorlalte vedete ale tenisului mondial aflate le Adelaide. Acolo va avea loc un super demonstrativ, pe 28 ianuarie.

Ashleigh Barty a sfidat grav măsurile anti-Covid și a mers la cumpărături fără să poarte mască

Ashleigh Barty se bucură de libertate la Melbourne, în timp ce 72 de participanți de la Australian Open se află blocați în camerele de hotel, neputându-se antrena pentru 14 zile! Având în vedere că are cetățenie australiană, Barty nu a fost obligată să stea închisă în camera de hotel.

Ashleigh a sărit însă calul și a mers la cumpărături fără să poarte mască, iar agentul sportivei și-a cerut scuze în numele ei, spunând că a fost o greșeală involuntară. Barty nu a mai jucat niciun meci oficial în ultimul an, nemaidorind să călătorească la turnee tocmai din cauza problemelor provocate de pandemie.

Se anunță un show de zile mari la Adelaide, orașul în care este carantinată Simona Halep

Barty va putea fi văzută din nou pe terenul de tenis pe 29 ianuarie, în cadrul unui demonstrativ programat la complexul Memorial Drive Tennis Club din Adelaide. La eveniment vor mai participa Simona Halep (România, 2 WTA), Serena Williams (SUA, 11 WTA), Naomi Osaka (Japonia, 3 WTA), Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP), Rafael Nadal (Spania, 2 ATP) și Dominic Thiem (Austria, 3 ATP).

De la Adelaide, crema tenisului mondial va călători la Melbourne, pentru a lua parte la un turneu oficial de data aceasta, Melbourne Summer Series, între 31 şi 6 februarie. Australian Open, primul Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 8 – 21 februarie, iar Simona are statut de cap de serie numărul 2.

ASHLEIGH BARTY AUSTRALIAN OPEN incident lege SIMONA HALEP