VIDEO. Imagini incredibile cu proxenetul prins când fugea în Dubai, după ce s-a filmat în timp ce aduna banii cu mătura și fărașul: „Nu mai suport mizeria asta!”

header image

Un proxenet român din județul Gorj a fost prins când fugea din țară în Dubai, Emiratele Arabe Unite, după ce a exploatat sexual mai multe fete, una minoră. Bărbatul, ajutat de tatăl său, ar fi făcut astfel 500.000 de euro, bani pe care îi aduna în bătaie de joc cu mătura și fărașul, conform unei filmări video postată de Poliția Română.

Proxnetul s-a filmat în timp ce mătura banii!

„Din cercetările efectuate de poliţişti, în cursul urmăririi penale, a rezultat că începând cu anul 2015, cel în cauză a recrutat, transportat, transferat şi adăpostit în ţară şi în străinătate, trei victime, dintre care una minoră, în scopul exploatării sexuale. De asemenea, în perioada 2015 – până în prezent, cu ajutorul unui bărbat de 52 de ani, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 15 tinere, pe teritoriul Germaniei, Austriei şi Elveţiei. Din activitatea infracţională, bărbatul ar fi beneficiat de aproximativ 500.000 de euro. O parte din această sumă fiind ”albită” prin intermediul unei societăţi comerciale achiziţionată de persoana bănuită, în acest scop. De asemenea, în cursul zilei de ieri, poliţiştii de crimă organizată au efectuat trei percheziţii domiciliare, în judeţul Gorj, la locaţiile bărbaţilor, fiind identificate 12 telefoane mobile, carduri bancare, înscrisuri privind transferuri monetare din străinătate precum şi suma de 6.900 euro“, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, citat de Adevărul.

„Nu mai suport mizeria asta!”

Extraordinar. Am rămas singur şi numai mizerie. De când a plecat nevastă-mea de acasă am nevoie de o bonă, nu mai suport mizeria asta! Nu mai suport!”, spune proxenetul în filmarea publicată de Poliţia Română.

Comunicarea cu clienţii se făcea exclusiv prin reţelele de socializare, inculpatul fiind cel care identifica clienţii şi stabilea tariful, utilizând pentru fiecare tânără care se prostitua un singur terminal mobil, având în acest mod controlul absolut asupra acestora. Inculpatul era ajutat de către tatăl său, care transporta tinerele în vederea practicării prostituţiei şi prelua sumele de bani rezultate în urma acestei activităţi.

O parte din banii astfel obţinuţi au fost folosiţi de inculpaţi pentru achiziţionarea unor bunuri imobile pe teritoriul Ungariei, a unui autoturism de lux şi a unor vacanţe de lux, iar restul au fost plasaţi în cutii de valori în diverse bănci din Elveţia. Unul dintre inculpaţi a fost arestat preventiv

bani cu matura exploatare femei politia romana proxenet dubai