Victor Pițurcă, aproape de o revenire spectaculoasă la 64 de ani! Detalii de ultimă oră: „Va mai antrena, dar nu în România!”

header image

Victor Pițurcă nu se retrage, deși a ajuns la 64 de ani! Fostul selecționer al României se pregătește pentru o nouă aventură în străinătate, după scurta perioadă pe care a petrecut-o la Universitatea Craiova.

Victor Pițurcă a antrenat-o ultima dată pe Universitatea Craiova, formație de care s-a despărțit pe 4 ianuarie 2020. Prin urmare, tehnicianul este liber de contract de mai bine de un an. „Nu avea sens să mă păcălesc eu pe mine şi, în acelaşi timp, să păcălesc şi suporterii. Aşa că am renunţat”, a spus Pițurcă, după ce a părăsit echipa patronată de Mihai Rotaru.

Ca antrenor, Victor Pițurcă a câștigat singurele trofee pe banca Stelei: a fost campionul României în sezonul 2000-2001, în 1992 a câștigat Cupa României, iar în 2001 a luat Supercupa României.

Victor Pițurcă, la un pas de o revenire spectaculoasă! Eugen Neagoe: „Va antrena în străinătate!”

„Am vorbit cu el în urmă cu o săptămână. Victor Pițurcă va reveni în antrenorat, dar nu în România. Va pregăti o echipă din străinătate”, a spus Eugen Neagoe, la Digi Sport.

Dacă declarațiile lui Neagoe se adeveresc, Victor Pițurcă se pregătește pentru a doua aventură în străinătate, după ce a pregătit-o de două ori pe Al-Ittihad.

Antrenorul român a avut un contract „beton”, a dat clubul în judecată și a recuperat două milioane de dolari cu ajutorul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în anul 2017.

Victor Pițurcă a și jucat în străinătate. În anul 1989, regimul comunist din România i-a permis să evolueze în Franța, la Lens.

„Victor Pițurcă este un om serios, un mare antrenor, unul dintre primii trei antrenori ai acestei țări în decursul istoriei. Mare de tot! Prost o fi de o antrena, la banii pe care îi are. Trebuie să faci ceva pentru familia ta, iar el face. Construiește, acum face blocuri și el. A băgat bani în imobiliare, nu are cum să piardă în imobiliare”, a declarat Dumitru Dragomir, la ProSport Live.

eugen neagoe piturca Piturca antrenor Piturca Neagoe victor piturca