Valentin Mihăilă, mesaj de încurajare pentru naționala lui Adrian Mutu: „Aveți valoare și vă puteți califica!” | VIDEO

header image

Valentin Mihăilă, mijlocașul în vârstă de 20 de ani transferat recent de la CS U Craiova la Parma, este cu sufletul alături de naționala lui Adrian Mutu, înaintea partidei decisive cu Danemarca U21.

Meciul dintre România U21 și Danemarca U21 se va disputa marți, 17 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești, și poate decide calificarea la Campionatul European. Meciul va fi transmis la TV pe Pro X, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Tricolorii lui Adrian Mutu au nevoie de o victorie pentru a nu mai depinde de rezultatele celorlalte echipe și pentru a-și asigura prezența la turneul final.

Valentin Mihăilă, mesaj de încurajare pentru naționala lui Adrian Mutu

Valentin Mihăilă nu a apucat să debuteze la Parma din cauza unei accidentări. Acesta se află în Italia, unde a fost operat și este în proces de recuperare. Din acest motiv, fotbalistul nu a fost convocat la naționala de tineret, însă este alături de tricolorii lui Adrian Mutu, de la distanță.

Internaționalul s-a filmat alături de noul membru al familiei, cățelul său, și le-a trimis un mesaj video colegilor săi de la reprezentativa U21. Valentin Mihăilă a repostat videoclipul pe contul său de Instagram, cu câteva ore înaintea meciului cu Danemarca.

„Băieți, vreau să vă urez multă baftă la meciul cu Danemarca! Am mare încredere în voi! Chiar dacă nu pot fi fizic cu voi acolo, sunt conștient că aveți valoare și că vă puteți califica! Eu cu băiatul meu (n.r. câinele) vă vom susține din peluza tricoloră. Hai, România!”, a spus Valentin Mihăilă, pentru FRF TV.

VIDEO: Mesajul lui Valentin Mihăilă

Lotul convocat de Adrian Mutu pentru meciul cu Danemarca U21

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), George Micle (FC Argeș);

Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);

Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoția), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruțan (FCSB), Vlad Dragomir (Perugia / Italia);

Atacanți: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).

Selecționerul Adrian Mutu a stabilit și o listă adițională de jucători, în cazul în care va fi nevoie de înlocuirea vreunuia dintre fotbaliștii convocați: Andrei Rațiu (Ado Den Haag / Țările de Jos), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Mihai Velisar (Gaz Metan), Adrian Șut (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Carlo Casap (FC Viitorul).

echipa nationala nationala de tineret romania u21 valentin mihaila