Unsprezece lăutari, ridicați de polițiști după ce ar fi încasat, cu acte false, indemnizații pentru COVID-19!

header image

Unsprezece lăutari au fost ridicați de acasă, cu mascații, joi dimineață, într-un dosar de înșelăciune, după ce polițiștii bucureșteni ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 au descoperit că aceștia ar fi încasat, timp de aproape un an, indemnizația oferită de stat ca ajutor pentru salariații rămași fără venituri din cauza pandemiei de COVID-19.

Polițiștii bucureșteni au descins la opt adrese din București și Călărași, de unde au ridicat 12 persoane. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru GÂNDUL.RO, că este vorba despre mai mulți lăutari, care trăiau, în general, din reprezentațiile pe care le dădeau la nunți și botezuri.

Primeau de la stat câte 4.500 de lei pe lună

Sursele citate au precizat că ofițerii specializați în investigarea fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada martie 2020 și până în prezent, 11 persoane , folosind documente falsificate, au cerut și primit din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială indemnizații destinate sprijinirii salariaților în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea noulul coronavirus, câte 4.500 de lei pe lună .

Unul dintre lăutarii ridicați cu mascații este cunoscut pe piața muzicii de petrecere sub numele de Cocoș de la Călărași. Acesta, dar și alete persoane care fac parte din grupul de suspecți, ar fi publicat, în spațiul public, imagini de la evenimentele la care au fost angajați să cânte, cu toate că, potrivit actelor depuse la Agenția de Plăti și Inspecție Socială, timp de aproape un an întreg, nu au avut absolut niciun venit.

Descinderi și la lăutarii din Prahova

Acestea nu sunt primele descinderi care îi vizează pe muzicanții bănuiți că au încasat, de la stat, ajutoare cu acte false.

Cu o săptămână în urmă, polițiștii au descins și în județele Prahova și Dâmbovița la mai mulți interpreți de muzică lăutărească, între care și Laurențiu Stanciu, zis Nae de Vis. Ca și în cazul celor ridicați de polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Sectorului 1 și aceștia publicaseră pe site-urile de socializare imagini de la evenimentele la care participaseră și unde fuseseră plătiți „la negru”.

coronavirus descinderi politie lautari serviciul de investigare a fraudelor