Un parior a mizat 7.000 de dolari pe meciul nebun al Mihaelei Buzărnescu din calificările Australian Open! „Miki” a pierdut de la 6-2, 5-2 | FOTO

header image

Meciul dintre Mihaela Buzărnescu (România, 137 WTA) și Whitney Osuigwe (SUA, 161), scor 6-2, 6-7(1), 2-6 în finala calificărilor de la Australian Open, a fost un veritabil roller coaster. Asta nu l-a oprit pe un parior să mizeze o sumă impresionantă pe adversara româncei.

Mihaela Buzărnescu a ratat incredibil calificarea pe tabloul principal de la Australian Open, după ce a condus cu 6-2, 5-2! Românca a cedat inițiativa în mod inexplicabil deși a servit de două ori pentru meci.

Whitney a recuperat ambele break-uri și a împins setul secund într-un tie-break în care nu i-a lăsat nicio șansă româncei. Buzărnescu a părut debusolată în actul decisiv, iar un parior a fost absolut convins că românca nu mai are nicio șansă să revină.

Pariu de 7.000 de dolari împotriva Mihaelei Buzărnescu în meciul pierdut de româncă în calificările Australian Open

Un parior s-a lăudat pe Twitter postând un bilet live cu un singur eveniment, pe care a mizat 7.047 de dolari! Acesta a pariat că americanca Osuigwe se va impune, la o cotă infimă de 1,01! Pariul a fost plasat în setul al treilea, la 5-2 pentru americancă, iar profitul a fost de numai 70 de dolari.

Pariorul și-a asumat un risc uriaș, ținând cont că scorul a fost întors tot de la 5-2 în actul secund, atunci când Mihaela se afla la conducere! Rezultatul final a fost 6-2, 6-7(1), 2-6, dar românca nu a făcut o dramă din asta. „Miki” se poate consola cu ideea că a fost singura dintre cele 6 jucătoare din România care a câștigat vreun meci în calificările pentru Australian Open.

Mihaela Buzărnescu poate juca pe tabloul principal de la Australian Open în ciuda înfrângerii din calificări

În pofida înfrângerii din calificările desfășurate la Dubai, Buzărnescu a făcut deplasarea la Melbourne din postura de rezervă și are șanse importante să intre pe tabloul principal de la Australian Open.

Mihaela poate fi acceptată ca lucky loser la turneul de Grand Slam programat în perioada 8 – 21 februarie! Mai multe jucătoare au declarat forfait sau sunt incerte pentru Australian Open, iar Buzărnescu le poate înlocui.

AUSTRALIAN OPEN dolari MIHAELA BUZĂ‚RNESCU pariu