Un parc Disneyland va deveni centru de vaccinare anti-Covid

header image

Parcul de distracții Disney – Anaheim, California, va fi convertit în centru de vaccinare împotriva Covid-19. În cadrul locației vor putea fi vaccinați mii de oameni zilnic, având în vedere că parcul tematic este închis de la jumătatea pandemiei, relatează Forbes.

Parcul va deveni un amplu „centru de vaccinare”

Parcul din Anaheim, California, va fi un amplu „centru de vaccinare”, noteqză Forbes.

Potrivit oficialilor, centrul de vaccinare din incinnta parcului se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni.

De asemenea, potrivit autorităților, în acest moment, se pot vaccina aici numai californienii care intră în prima fază, respectiv lucrătorii din domeniul sănătății, oamenii legii și cei cu vârsta peste 75 de ani.

Această utilizare a parcului vine după ce oficialii au transmis că și Stadionul Dodger, „casa” echipei de baseball Los Angeles Dodgers, va deveni centru de vaccinare Covid-19. 39.839 de noi cazuri Covid-19 s-au înregistrat luni în California.

Potrivit publicației New York Times, California ocupă locul trei în țară în privința cazurilor Covid-19 pe cap de locuitor. Los Angeles, aflat în apropiere de Disneyland, a fost afectat în mod deosebit, având luni aproape o treime din totalul cazurilor noi – 12.617 cazuri.

Prima hartă a parcului Disneyland s-a vândut pentru o sumă-record

Harta originală a primului parc tematic Disneyland s-a vândut cu suma de 708.000 de dolari la o licitație din California, în anul 2017. Harta care a fost desenată în anul 1953 a fost utilizată de Walt Disney pentru asigurarea finanțării parcului, după ce propriul său studio a refuzat să acorde fonduri pentru acest lucru.

Disney i-a împărtășit viziunea sa unui angajat, iar harta a rămas departe de ochii publicului timp de peste 60 de ani, potrivit BBC online.

Harta a fost desenată de mână și colorată în două zile de artistul Herb Ryman, sub supravegherea lui Walt Disney, fiind adnotată personal de creatorul lui Mickey Mouse. Documentul dezvăluie viziunea lui Disney pentru parcul tematic, construit în 1955. Fratele lui Walt Disney, Roy, a luat cu sine harta la o întâlnire cu investitorii de la American Broadcasting Corporation (ABC), în 1953.

„După o licitație intensă, exemplarul a fost revendicat pentru suma de 708.000 de dolari, fiind cea mai scumpă hartă Disneyland vândută vreodată”, a declarat Mark Eaton, de la casa de licitații Van Eaton Galleries din Los Angeles, după vânzarea hărții.

convertire covid 19 disneyland imunizare pandemie parc de distractii vaccinare