Un lider european îi recomandă lui Donald Trump să își recunoască înfrângerea în alegeri: „N-ar trebui să se facă de râs”

header image

Președintele Cehiei, Milos Zeman, a declarat joi, în cadrul unui interviu acordat unei publicații online din țara sa, că din punctul său de vedere, Donald Trump, președintele în exercițiu al Statelor Unite, ar trebui să accepte că a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea lui Joe Biden și să renunțe la funcție.

Declarația oficialului ceh vine în contextul în care Donald Trump a acuzat că alegerile ar fi fost fraudate și a anunțat contestarea lor în instanță, notează site-ul agenției de presă Reuters.

Astfel, Zeman spune că ar fi mai rezonabil ca Trump să renunțe și să își accepte înfrângerea, fără să se facă de rușine.

„Personal, cred că ar fi mult mai rezonabil să renunțe, să nu se facă de râs și să îi permită noului președinte să își preia mandatul”, a spus președintele ceh.

Zeman, un susținător al lui Trump

Declarația liderului de la Praga este surprinzătoare, dat fiind că, în trecut, acesta a părut să fie un susținător al actualului lider de la Casa Albă.

Reuters notează că Zeman a fost unul dintre puținii lideri europeni care l-au susținut pe Trump în alegerile prezidențiale din 2016, dar înaintea alegerilor de anul acesta președintele ceh nu a mai făcut declarații în favoarea acestuia.

În vârstă de 76 de ani, Milos Zeman este o figură importantă în politica cehă post-comunistă. Acesta se află la al doilea mandat de președinte al țării, dar de-a lungul anilor a deținut și funcția de premier.

Președintele Cehiei nu are aceleași prerogative ca cel american, dar Zeman și-a folosit influența pentru a-și apropia țara mai mult de Rusia și China.

Totodată, Zeman a promovat politici similare cu cele promovate de Trump, precum apropierea de Rusia, opoziția față de migrație sau susținerea politicilor guvernamentale ale Israelului.

Cu toate acestea, el nu a fost niciodat invitat în mod oficial la Casa Albă, iar acesta a avut și poziții pro-ruse în chestiuni care au vizat interesele Statelor Unite, cum ar fi planurile pentru construirea de către Rusia a unei centrale nucleare în Cehia sau extrădarea unui hacker rus căutat de către Statele Unite.

alegeri SUA 2020 cehia donald trump joe biden milos zeman statele unite sua