Un câine a fost abandonat în ger de o profesoară de limba română din Bistriţa: „N-am vrut să îl omor”

header image

O profesoară de limba română din Bistriţa a fost fotografiată în timp ce a abandonat în ger un câine, la marginea oraşului. Animalul a fost transportat de aceasta într-un sac.

Un tânăr a fotografiat-o pe profesoară când a abandonat câinele

Profesoara ar fi abandonat animalul sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, la marginea orașului Bistrița.

Un tânăr aflat în acea zonă a fotografiat câinele şi maşina, după care a trimis pozele unei prietene care le-a postat pe Facebook.

„Bistrița, la intrare, str. RAAL (Valea Budacului), un domn și o doamnă au oprit mașina (din poză), au scos câinele din sac și l-au abandonat. Pozele îmi sunt trimise de colegul meu și îmi zicea că a rămas acolo speriat. Nu a reușit să facă poze și când l-au scos din sac și l-a abandonat pentru că nu știa ce urmează să arunce pe marginea drumului, însă dacă are cineva posibilitatea să îl adopte cu siguranță e încă acolo”, a scris tânăra în mesajul de pe Facebook.

Postarea a obținut mii de like-uri și distribuiri

Postarea a avut mii de like-uri şi peste 2000 de distribuiri, în acest fel, mai mulți oameni au mers în zonă pentru a-l găsi pe câine, însă toate căutările au fost în zadar.

Jurnaliştii din presa locală au discutat cu profesoara şi au aflat motivul pentru care aceasta a recurs la abandonul animalului neajutorat.

„Câinele a ajuns la noi în urmă cu câteva luni. Și am vrut să îl păstrăm. De aceea l-am și luat la noi. Dar a început să mănânce găini și ouă. Și nicicum nu l-am putut dezvăța. Am vrut să-l dăm, și am întrebat încoace și încolo dacă nu vor câinele. Dar când le spuneam că mănâncă ouă și găini, nu-l mai vroia nimeni. Nici nu puteam să-l dau fără să le spun.

Mama m-a tot bătut la cap să scap de el, și nu am vrut să-l omor. Așa că am decis să-l duc în zona aia la RAAL, știind că sunt multe case pe acolo, și sperând că se duce la vreo casă acolo, unde nu este gospodărie, și cineva îl va lua. I-am redat libertatea. Nu m-am gândit că voi fi interpretată ca un criminal. Am înțeles că mai multă lume l-a căutat și nu l-a găsit. Acum ce să mai fac? Nu am vrut să-l omor, de aia l-am dus acolo!” – a spus profesoara de limba română pentru ziarul local bistriteanul.ro.

abandon abandonat animal animale bistrita caine catel frig ger limba romana profesoara