ULTIMA ORĂ | Steliano Filip, prezentat oficial la Dinamo! Ce număr va purta noul jucător al „câinilor” | FOTO

header image

Steliano Filip a fost prezentat oficial la Dinamo. Jucătorul a semnat un contract pe doi ani și jumătate și va purta numărul 7 la formația din „Ștefan cel Mare”.

ProSport a avut din nou dreptate. Steliano Filip a semnat contractul cu Dinamo și a fost prezentat oficial la formația din „Ștefan cel Mare”. Jucătorul are 27 de ani și s-a întors echipa lui de suflet după trei ani.

„Steliano Filip la Dinamo București
București, 23 ianuarie 2021. Steliano Filip a semnat astăzi un contract cu Dinamo București până la 30 iunie 2023 și este noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare, a anunțat managerul sportiv Marius Adrian Nicolae pentru site-ul oficial al clubului, www.fcdinamo.ro.

Ultima oară la Larissa, în prima ligă a campionatului din Grecia, Steliano Filip revine după 3 ani la Dinamo București, clubul la care a terminat junioratul și a cunoscut performanța pe plan intern, cucerind două trofee în tricoul alb-roșu, Supercupa României (2012) și Cupa Ligii (2017).

15 meciuri are Steliano Filip pentru Larissa în acest sezon competițional, toate în campionatul Greciei. A jucat patru etape, integralist, în această lună.

153 de partide, 6 goluri și 10 pase decisive a adunat Steliano Filip la Dinamo în toate competițiile, Liga 1, Cupa României, Cupa Ligii și Europa League.

27 de ani va împlini Steliano Filip peste câteva luni, pe 15 mai.

7 este numărul echipelor din cariera lui Steliano Filip: Banatul Timișoara, FC Baia Mare, Dinamo București, Hajduk Split (Croația), Dunărea Călărași, Viitorul Constanța și Larissa (Grecia).

7 selecții are Steliano Filip pentru prima reprezentativă a României, debut pe 17 noiembrie 2015, Italia vs România 2-2.

A jucat în carieră pentru loturile naționale U17, U19 și U21.

7 este numărul oficial de joc al lui Steliano Filip la Dinamo București”, se spune în comunicatul postat pe pagina oficială de Facebook.