Viitorul a reușit o nouă super-afacere. Virgil Ghiță va pleca la Ferencvaros, în Ungaria, iar echipa lui Gică Hagi va încasa 800.000 de euro pentru acest transfer. Jucătorul a fost dorit și de Gigi Becali, dar oferta patronului de la FCSB a fost refuzată de Gheorghe Hagi.
Gică Hagi a dat încă o lovitura zdravănă. Virgil Ghiţă se transferă la Ferencvaros, în Ungaria, la o echipă care a jucat în grupele Champions League în acest sezon, în grupă cu Barcelona, Juventus şi Dinamo Kiev. Jucătorul va pleca luni în Ungaria și dacă nu vor fi probleme la vizita medicală va semna contractul. Viitorul va primi în urma acestei afaceri 800.000 de euro, scrie Fanatik.
Ghiţă a fost promovat de Gică Hagi la prima echipă în 2017. Fundașul a ajutat Viitorul să câștige Cupa și Supercupa României. Evoluțiile bune l-au adus în atenția FCSB. Gigi Becali l-a lăudat mereu și a spus că este singurul fundaș pe care ar vrea să-l transfere.
„Am vorbit cu Gică, nu a dat niciun răspuns. Ghiță e un jucător care mie îmi place, singurul din România pe care l-aș lua, e foarte puternic. Îmi plac fundașii centrali puternici.
Ar fi singurul din România care să spunem că m-ar interesa la ora asta”, a declarat Gigi Becali pentru PRO X.