Studiu britanic: Produsul banal ar putea „ucide” COVID-ul în 30 de secunde! Se găsește în aproape toate casele

header image

Banala apă de gură ar putea ucide coronavirusul în 30 de secunde, relevă un studiu britanic.

La începutul anului, o echipă de cercetători de la Cardiff University a comandat un studiu despre apa de gură, care ar fi eficientă în reducerea riscului de răspândire a Covid-19, scrie The Independent.

Cercetătorii au subliniat importanța glandelor din gât și a celor salivare, în replicarea Covid-19 și consideră că apa de gură poate distruge virusul, prevenind înmulțirea lui în gură și gât, în faza incipientă a infectării.

Acum, cercetătorii au prezentat rezultatele preliminare ale studiului, cu „rezultate promițătoare” în privința capacității banalei ape de gură, în eradicarea Covid.

Apa de gură care conține 0,7% CPC (clorură de cetilpiridiniu) este eficientă în reducerea virusului Covid-19, spun cercetătorii.

Dentyl este singurul brand de apă de îngrijire orală care a participat la studiul întins pe 12 săptămâni, coordonat de profesorul David Thomas.

OMS a susținut însă că apa de gură nu poate fi eficientă în lupta cu Covid-19, ci doar în cazul unor microbi. Cercetătorii britanici susțin însă că produsul poate distruge membrana coronavirusului și reduce ratele de infectare.

„Trebuie să înțelegem că efectele spălării orale asupra Covid-19, obținute în laborator, pot fi reproduse în cazul pacienților și sperăm să finalizăm studiul clinic la începutul lui 2021”, a declarat dr. Thomas.

„Apa de gură ar putea fi adăugată la rutina zilnică pentru prevenția Covid-19 – spălatul pe mâini, distanțarea socială, măștile de protecție, atât acum, cât și pe viitor”, a declarat dr. Nick Claydon, specialist parodontolog.

O substanță anti-insecte ucide și noul coronavirus, potrivit unui studiu al armatei britanice

O substanță folosită într-un produs anti-insecte poate ucide tulpina de coronavirus care provoacă COVID-19, au arătat cercetările Laboratorului Britanic de Apărare, relatează SkyNews.

Oamenii de știință de la Laboratorul de Știință și Tehnologie a Apărării (DSTL) au făcut publice concluziile preliminare ale studiului care relevă că o substanță folosită într-un produs anti-insecte poate ucide tulpina de coronavirus care provoacă COVID-19.

Armata britanică a primit un produs anti-insecte ce conține o substanță denumită Citriodiol deoarece se credea că ar putea oferi o protecție suplimentară contra Covid-19, scria, în aprilie, tot Sky News.

apa de gura coronavirus covid 19 igiena orala marea britanie protectie studiu