STS: Peste 300.000 de persoane care se încadrează în etapa a II-a au fost programate pentru vaccinarea împotriva COVID-19

header image

Peste 300.000 de persoane care se încadrează în categoriile prevăzute pentru cea de-a doua etapă a campaniei de imunizare s-au programat pentru a se vaccina împotriva COVID-19 în perioada 15 ianuarie, ora 15:00 – 18 ianuarie, ora 15:30.

Anunțul a fost făcut luni de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), după cum informează site-ul agenției Agerpres.

„În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15,00 până luni, 18 ianuarie, orele 15,30, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 300.109 persoane din etapa a II-a de vaccinare – 159.288 adulţi peste 65 ani, 68.146 persoane cu afecţiuni cronice şi 72.675 angajaţi din domenii esenţiale”, precizează STS.

Programarea persoanelor din etapa a II-a s-a realizat astfel:

Potrivit sursei citate, numărul maxim de accesări simultane ale platformei programare.vaccinare-covid.gov.ro în cursul zilei de luni se ridică la 23.000 de utilizatori.

Platforma pentru înscrierea în campanie, blocată luni

Înscrierea pentru vaccinarea anti-COVID a fost oprită în România, luni dimineață, din cauza faptului că platforma pentru programare nu a funcționat. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a precizat că sunt probleme tehnice, dar situația s-a remediat între timp.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a anunțat că problemele s-au rezolvat și că aplicația este din nou funcțională.

„Platforma informatică pentru înscriere şi programare la vaccinare este disponibilă, în urma eforturilor depuse de către specialiştii STS în colaborare cu echipa tehnică ce gestionează Registrul Electronic Naţional pentru Vaccinări. Aplicaţia este funcţională, iar cei care doresc să se programeze pot să acceseze platforma de vaccinare”, a transmis STS.

204.185 persoane vaccinate anti-COVID de la începutul campaniei

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 17 ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:

Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore): 8.095 persoane vaccinate, din care 875 persoane vaccinate cu rapel;

Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020): 204.185 persoane vaccinate, din care 875 persoane vaccinate cu rapel;

Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 52 reacții comune și minore

coronavirus pandemie covid-19 serviciul de telecomunicatii speciale sts vaccinare vaccinare covid-19