Statistică: Andrei Cristea, la 400 de meciuri în Liga 1! Este jucătorul aflat încă în activitate cu cele mai multe meciuri jucate

header image

În sfârșit, intrare în „Clubul Vigu” pentru Andrei Cristea, ajuns la meciul său cu numărul 400 în Liga I.

Cu acest prilej, echipa sa a terminat doar 1-1, pe teren propriu, cu CFC Argeș, dar totodată a și marcat. Performanța rămâne, căci nu mulți ating o asemenea bornă, băcăuanul fiind al 24-lea de-a lungul timpului care a reușit s-o facă.

A debutat pe prima noastră scenă în urmă cu peste 18 ani, când avea 18 ani și o lună, la 01.06.2002, cu prilejul partidei FCM Bacău – Gloria Bistrița (2-0). De-atunci, a jucat în Divizia A devenită Liga I pentru 8 echipe: FCM Bacău 35 de partide, Steaua 52, FC Timișoara 35, Politehnica Iași 28, Dinamo 68, FC Brașov 29, CSU Craiova 10 și cea actuală CSM Poli Iași 143.

El a mai și lipsit din fotbalul nostru sezoane sau mai degrabă bucăți de sezoane, pentru câteva aventuri externe deloc memorabile. Dacă ar fi rămas în Liga I pe acele periaode, astăzi ar fi avut în jurul a 460 de partide. Dar una este statistica, alta este viața, de aceea și Cristea a avut dreptul să-și încerce norocul în zone mai potente din punct de vedere financiar.

Interesant că în actualul lot al celor de la CSM Poli Iași mai este un jucător cu peste 400 de partide în Liga I, căpitanul titular, Cosmin Frăscinescu, care la fel ca Andrei Cristea este la origini tot băcăuan.

400 de meciuri andrei cristea liga 1 poli iasi