Statele Unite cer Turciei să pună capăt „provocărilor deliberate” din Marea Mediterană

header image

Statele Unite au cerut marți Ankarei să pună capăt „provocării sale deliberate” din Mediterana de Est.

Apelul Statelor Unite vine în contextul în care Turcia a anunțat că a trimis din nou nava de explorare Oruc Reis într-o zonă disputată din Mediterana de Est, existând riscul unei amplificări a tensiunilor cu Grecia, după cum informează Agerpres.

„Cerem ca Turcia să pună capăt acestei provocări deliberate şi să înceapă imediat convorbiri preliminare cu Grecia. Coerciţia, ameninţările, intimidarea şi manevrele militare nu vor rezolva tensiunile în Mediterana de Est”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus.

Washingtonul a mai adăugat că „deplânge” decizia Turciei de trimitere a navei de explorare a resurselor în regiune și a subliniat că această misiune „complică deliberat reluarea discuţiilor preliminare esenţiale între Grecia şi Turcia”, două state membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Anunțul Ankarei a provocat deja nemulțumiri în Grecia

Autoritățile de la Atena au condamnat luni decizia Turciei, pe care au calificat-o drept „o amenințare directă la pacea și securitatea din regiune”.

„Noua NAVTEX (notificare maritimă, n.red.) turcă pentru studii la sud de Kastellorizo, în interiorul platformei continentale greceşti, la o distanţă de numai 6,5 mile nautice de ţărmurile greceşti, este o escaladare majoră şi o ameninţare directă la pacea şi securitatea în regiune”, a anunțat Ministerul de Externe de la Atena prin intermediul unui comunicat.

Relațiile dintre Grecia și Turcia sunt foarte tensionate în ultima perioadă, după ce Ankara a desfășurat, de la 10 august și până la jumătatea luii septembrie, nava Oruc Reis pentru efectuarea unor explorări în largul coastelor Greciei, zonă în care există posibilitatea descoperirii unor importante zăcăminte de gaze naturale.

Grecia susține că apele care înconjoară insula Kastellorizo îi aparțin, însă Turcia respinge această idee, insistând că are drepturi mai extinse în regiune datorită litoralului său mai lung.

Astfel, Ankara a efectuat aceste operațiuni de explorare în pofida apelurilor repetate ale Greciei și ale Uniunii Europene, care au cerut anularea acestora.

Recent, ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a declarat că Turcia își dorește un dialog cu Grecia și o soluție politică pentru această problemă.

Uniunea Europeană a avertizat că ar putea să impună sancțiuni la adresa Turciei ca urmare a „provocărilor și presiunilor” Ankarei în conflictul cu Grecia privitor la resursele energetice din Mediterana de Est.

Recent, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la Ankara „să se abțină de la acțiuni unilaterale” în regiune.

diplomatie grecia mediterana de est resurse naturale statele unite sua turcia