Situația lui Navalnîi stârnește îngrijorare la Washington. Casa Albă amenință Kremlinul

header image

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat că Statele Unite sunt „profund îngrijorate” în legătură cu situația liderului opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, aflat în arest la Moscova.

Ca răspuns la plasarea sa în arest, America ia în considerare o serie de acţiuni împotriva Rusiei.

SUA pregătesc sancțiuni împotriva Rusiei

„Avem o profundă îngrijorare pentru siguranţa şi securitatea domnului Navalnîi, iar concluzia mai amplă este aceea că vocea lui este vocea multor, multor, multor ruşi şi ar trebui să fie auzită, nu înfundată”, a adăugat Blinken, care a precizat că nu exclude nicio acţiune specifică pe care Statele Unite ar putea să o adopte ca răspuns.

Antony Blinken a afirmat că administraţia Biden examinează modalităţile de răspuns la acţiunile Rusiei, precum presupusa utilizare a armelor chimice într-un atac asupra lui Navalnîi, atacul cibernetic masiv care a vizat sisteme ale Executivului american şi companii private, un presupus proiect al serviciilor militare de informaţii vizând acordarea de recompense militanţilor asociaţi cu talibanii din Afganistan pentru uciderea de soldaţi americani, precum şi amestecul în alegerile din SUA.

alexei navalnii Blinken rusia sanctiuni washington