Sepsi Sfântu Gheorghe, lovită de Covid-19! Cinci jucători și antrenorul au fost testați pozitiv | EXCLUSIV

header image

Liga 1 nu scapă de problemele cauzate de infectările cu noul coronavirus. Sepsi este echipa recent afectată. Sursele Prosport spun că 5 jucători de la formația aflată pe locul 4 în Liga 1 au fost depistați pozitivi la infecția cu noul coronavirus, în urma testului efectuat ieri.

Se pare că Florin Ștefan, Lorand Fulop sau Marius Ștefănescu sunt printre cei infectați, în timp ce Petrila a avut un test pozitiv și unul negativ și va repeta testarea.

Sepsi Sfântu Gheorghe, lovită de Covid-19! Cinci jucători și antrenorul au fost testați pozitiv

Primul din lotul lui Sepsi care s-a îmbolnăvit de Covid-19 a fost chiar antrenorul Leo Grozavu. Acesta s-a testat săptămâna trecută, după ce i-au apărut primele simptome.

Între timp, starea de sănătate a tehnicianului s-a înrăutățit, acesta acuzând stări febrile, dureri de cap și musculare și tuse.

„Mă simt rău și nu pot face nimic. N-am putut să mă ocup nici de pregătirea jocului. Am luat tot felul de tratament, dar până acum niciun efect”, spunea Leo Grozavu la Look Sport.

Noile probleme de lot afectează serios Sepsi, înaintea partide cu Astra, la care nici căpitanul Bouhenna nu va putea evolua, acesta fiind suspendat după cartonașul roșu primit în jocul cu CFR Cluj.

florin stefan leo grozavu lorand fulop SEPSI SFANTU GHEORGHE