Sancțiunile UE din cazul Navalnîi vizează mai mulți apropiați ai lui Vladimir Putin – surse diplomatice

header image

Printre oficialii de la Moscova vizați de sancțiunile Uniunii Europene ca urmare a otrăvirii disidentului rus Aleksei Navalnîi s-ar număra mai mulți apropiați ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri, sub rezerva anonimatului, un diplomat european.

Astfel, printre persoanele vizate s-ar număra șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) și primul adjunct al Administrației Prezidențiale, după cum informează Agerpres.

Pe listă se mai află și șeful Direcției de Politică Internă din cadrul Administrației Prezidențiale, doi viceminiștri ai Apărării, dar și reprezentantul președintelui Putin în Districtul Federal Siberian, potrivit aceleiași surse.

Uniunea Europeană a decis sancționarea a șase persoane fizice și a unei companii din Federația Rusă în urma otrăvirii cu Novichok a opozantului rus Aleksei Navalnîi, au anunțat anterior mai mulți diplomați europeni citați de agenția de presă DPA.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat Uniunea Europeană că va lua măsuri similare în cazul unor eventuale sancțiuni.

Navalnîi continuă să acuze autoritățile ruse de otrăvirea sa

Aflat în continuare în Germania, pentru a se recupera după otrăvirea cu agentul neurotoxic Novichok în Siberia, Aleksei Navalnîi îl acuză în continuare pe Vladimir Putin că ar fi ordonat atacul împotriva sa, acuzații negate vehement de către autoritățile de la Moscova.

Mai mult, Navalnîi a făcut miercuri apel la statele europene să facă noi pași în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat într-un spital din Germania după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk către Moscova. El a fost internat inițial într-un spital din Rusia, dar a fost transferat ulterior în Germania pentru a primi îngrijiri.

Din verificările efectuate, autoritățile germane au stabilit că există „dovezi fără echivoc” ale prezenței unui agent chimic din grupul Noviciok în organismul disidentului rus. Săptămâna aceasta, și alte două laboratoare de specialitate din Franţa şi Suedia au confirmat rezultatele.

aleksei navalnii rusia sanctiuni ue uniunea europeana