S-au stabilit primele două sferturi de finală ale Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021. Franța și-a respectat blazonul, deși putea să scoată din cursă o mare rivală în lupta pentru medalii

header image

Franța – Egipt și Suedia – Norvegia sunt primele două sferturi de finală la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021, în urma ultimelor jocuri disputate azi în Grupele 3 și 4.

S-au stabilit primele două sferturi de finală ale Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021

Două jocuri au reținut atenția în principal în ziua a 13-a la Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2021: Egipt – Slovenia (Grupa 4) și Franța – Portugalia (Grupa 3).

Africanii au obținut o calificare cu stil în sferturile de finală, reușind să câștige un război al nervilor tari cu Slovenia. Europenii au condus la o diferență de 5 goluri în prima repriză și la începutul părții secunde, iar Egipt a avut o revenire spectaculoasă, cu ajutorul apărării. De la 10-15 a marcat cinci goluri consecutive, cele mai multe pe contraatac. Această revenire pe tabela de marcaj a întărit țara gadă din punct de vedere moral și nu a mai cedat până la final. Cele două echipe au terminat 25-25, după ce Egipt a avut 25-23 cu mai puțin de 2 minute înainte de final.

Ceva mai târziu, Franța a contrazis toate jocurile de culise și a învins Portugalia cât se poate de clar, cu 32-23. „Experții” ar fi mers mai departe și cu o înfrângere la maximum 6 goluri. Puteau câștiga grupa și cu un eșec la 1-2 goluri, care ar fi eliminat în același timp Norvegia din competiție, una dintre marile rivale la titlu, dar și-au respectat blazonul. Astfel, Franța și Norvegia s-au calificat la braț în „sferturi” din Grupa 3. Vikingii au învins Islanda în ultimul meci cu 35-33.

Așadar, Franța va înfrunta Egipt în „sferturi”, iar Norvegia va juca împotriva Suediei, după ce aceasta din urmă a câștigat Grupa 4, în urma victoriei cu 34-20 în fața Rusiei. Tot azi, Belarus a învins Macedonia de Nord cu 30-26 (Gr. 4), iar Elveția a dispus de Algeria cu 27-24 (Gr. 3).

Luni vom avea deciziile finale și în Grupele 1-2, de unde se cunosc trei sfertfinaliste, Spania, Ungaria și Danemarca.

Programul zilei a 14-a

campionatul mondial de handbal 2021 egipt franta handbal norvegia