S-a întors Larisa Iordache! „Am avut foarte multe emoții la primul aparat” | GALERIE FOTO

header image

Gimnasta a revenit în prima competiție după mai bine de 3 ani, la Campionatele Naționale, iar în decembrie va merge la europenele din Turcia.

După trei ani și o lună de la accidentarea gravă suferită la piciorul stâng, la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Montreal, Larisa Iordache a concurat din nou!

S-a întâmplat în acest weekend, la Campionatele Naționale.

„Mă simt bine, mult mai liniștită. Am avut foarte multe emoții la primul aparat, însă am spart gheața. Mă bucur că am putut să concurez aici, sper din suflet ca de acum să am mult mai multă forță de a face antrenamente consecutive și să fiu sănătoasă” a spus Larisa Iordache, medaliată cu aur la 5 ediții ale Campionatelor Europene.

Larisa Iordache, în decembrie la Europene

În perioada în care s-a recuperat după accidentare, Larisa era hotărâtă să se lase de sportul care i-a adus atâtea satisfacții, dar pandemia și amânarea Jocurilor Olimpice au făcut-o să renunțe la idee. „A fost destul de dificil când m-am întors, pentru că am întâlnit tot felul de sentimente, gânduri, oameni noi și oarecum mi se dădeau lucrurile peste cap de fiecare dată când luam o hotărâre” a mai spus gimnasta.

Sportiva recunoaște că a avut emoții mari când a urcat pe primul aparat într-un concurs oficial după o perioadă atât de lungă de pauză, dar acum este pregătită pentru orice. Ea are în buzunar biletul pentru Campionatele Europene din decembrie, iar pentru 2021 are un obiectiv bine stabilit, să se califice la Olimpiada de la Tokyo: „Nu știu dacă pot să zic că este foarte greu, însă trebuie să îmi pun eu oarecum totul în linie, să concurez exact cum îmi fac și la antrenamente integralele și în rest cred că vine de la sine”.

Larisa Iordache a stat două săptămâni în izolare

Cu trei săptămâni înainte de campionatele naționale, Larisa a trecut printr-un moment neplăcut: sportiva a fost depistată pozitiv după un test COVID 19, iar timp de 14 zile s-a izolat acasă. „La început am fost oarecum optimistă, am zis, „hai că trece, hai că nu știu ce”, când se dusese o săptămână deja intrasem în panică, „mai am doar o săptămână până la Campionatele Naționale și trebuie să trag de mine”.

Când m-am reîntors în sală am fost destul de panicată, dar ușor, ușor, cu ajutorul antrenorilor care tot timpul au fost alături de mine și sunt alături de mine și vreau să le mulțumesc, am reușit să mă pun pe picioare”a anunțat medaliata cu aur la 5 ediții ale Campionatelor Europene.

Larisa Iordache este pregătită de cuplul de antrenori Cristian și Lăcrămioara Moldovan, doi dintre cei mai apreciați tineri antrenori.

Larisa Iordache are 12 medalii europene

Până la 24 de ani, Larisa Iordache a câștigat 12 medalii europene, dintre care cinci de aur, cinci de argint și două de bronz, fiind printre cele mai medaliate gimnaste tricolore la Campionatele Europene.

De asemenea, gimnasta a bifat o participare la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, unde a cucerit bronzul alături de echipa României.

La Campionatele Naționale de la Ploiești din acest weekend, Larisa a participat în afara concursului pentru a vedea nivelul la care se află după o pauza atât de lungă și pentru a-și realiza baremul pentru Campionatele Europene din Turcia de la jumătatea lui decembrie.

Probabil voi avea mai puține emoții și mai controlate pentru că am învățat în aceste două zile de competiție să îmi controlez emoțiile, sper să o fac mult mai bine la Europene – Larisa Iordache, medaliată cu aur la 5 ediții ale Campionatelor Europene

antrenoare larisa iordache larisa iordache larisa iordache gimnastica poze larisa iordache