Săptămâna de fotbal: două mari derby-uri se joacă marți și joi!

header image

Fotbalul nu are nicio zi de pauză în sezonul 2020-21. A mai rămas puțin până la revenirea cupelor europene în programul săptămânal, dar luna ianuarie a fost – și va rămâne și în aceste ultime zile – plină de etape intermediare și runde din cupele naționale.

Mijlocul acestei săptămâni aduce Derby della Madonnina în Cupa Italiei, marți seara, iar joi e un nou episod din Mourinho vs. Klopp, cu Tottenham – Liverpool în Premier League! Etape intermediare și în România sau Grecia, restanțe în campionatele mari și multe alte partide interesante pot fi găsite pe Superbet și urmărite cu live stream!

Derby della Madonnina în Cupă, un preview al meciului de campionat de luna viitoare

Marile rivale milaneze se întâlnesc în Coppa Italia marți seara, la ora obișnuită Ligii Campionilor: 21:45. Inter – Milandeschide faza sferturilor de finală, câștigătoarea acestui meci urmând să joace, cel mai probabil, cu Juventus în semifinale. Juventus va juca acasă miercuri, cu SPAL, singura echipă de Serie B rămasă în competiție.

Derby-ul de marți îl va avea pe teren încă din primul minut pe Tătărușanu la oaspeți. Portarul român este titular în meciurile de cupă, iar acum profită și de suspendarea lui Donnarumma. Semne de întrebare sunt în dreptul lui Ionuț Radu, care a fost lăsat pe bancă și în meciul din optimi, Antonio Conte preferând să îl păstreze în poartă pe Handanovic. Mai este de așteptat și ca ambele formații să folosească un mix între titularii de drept și fotbaliștii cu mai puține minute. Rotația este crucială pentru programul încărcat din această perioadă, Serie A fiind prioritară, dar natura derby-ului îi va forța pe ambii antrenori să apeleze și la jucători de bază.

Inter a avut o lună nefastă, reușind doar două victorii în 2021 – ultima extrem de importantă, cu Juventus, 2-0 în campionat. În rest, echipa lui Conte a avut nevoie de reprizele de prelungiri pentru a trece de Fiorentina în cupă, a pierdut la Sampdoria și a remizat la Roma și Udinese. Toate insuccesele au venit în deplasare, pe teren propriu suferind ultima înfrângere tocmai în octombrie, în campionat, chiar cu AC Milan.

Nici Milan nu a reușit să țină ritmul excelent în ianuarie. După aproape un an fără înfrângere, „diavolul” a pierdut de două ori în mai puțin de trei săptămâni: 1-3 cu Juventus și 0-3 cu Atalanta, ambele acasă în Serie A. Nici în cupă nu a strălucit, trecând de Torino după loviturile de la 11 metri. În ciuda acestor rezultate dezamăgitoare, AC Milan rămâne lider în Serie A, cu 2 puncte peste Inter, 6 peste Roma și 7 peste Atalanta și Juventus. Meciul de marți are importanța unui derby și are ca miză calificarea în semifinalele Cupei, dar peste o lună va fi un nou duel între ele ce poate stabili campioana Italiei.

Tottenham – Liverpool: în derivă, „cormoranii” caută revenirea acasă la Mourinho

Un sezon de Premier League plin de surprize, unde nu am avut parte doar de scoruri-șoc, ci și de o situație neașteptată în clasament. După 19 etape, Man United e lider (locul 2, Man City, are un meci mai puțin cu care ar putea urca în vârf), Liverpool e abia pe 4 (dar, din nou, ar putea fi depășită de Tottenham și Everton după jucarea restanțelor), Chelsea și Arsenal se zbat în mijlocul clasamentului. Toate cluburile engleze au avut perioade proaste în acest sezon, iar acum a venit rândul lui Liverpool.

Fosta campioană europeană are doar un succes în ultimele 7 meciuri, iar acela a venit în fața unui Aston Villa care a trimis echipa de tineret în cupă. În campionat, Liverpool nu a mai înscris de aproape 450 de minute, deși a jucat în această perioadă cu Newcastle, Southampton sau Burnley. Burnley e și echipa care a oprit seria de invincibilitate a „cormoranilor” pe Anfield, câștigând acolo cu 1-0 după ce Liverpool nu mai pierduse acasă de aproape 70 de meciuri de campionat.

Tottenham a depășit criza luna trecută, reușind doar o victorie în 6 etape jucate între 29 noiembrie și 27 decembrie. E adevărat, Mourinho a avut un program mult mai dificil: înfrângerile au fost cu Liverpool și Leicester, egalurile cu Chelsea, Crystal Palace și Wolves. 2021 a început cu un program mai ușor pentru portughez, în urma căruia a reușit și redresarea echipei. Partida cu Liverpool va fi primul derby din 2021 pentru Tottenham, meci care, în istoria recentă, a reprezentat doar eșecuri. Sunt șase înfrângeri la rând ale londonezilor în fața lui Jurgen Klopp, cea mai recentă la mijlocul lui decembrie.

Cum în Anglia se așteaptă doar numele următoarei pretendente la titlu care va intra în criză, duelul de joi poate readuce una dintre Tottenham și Liverpool „în calcule”. Sezonul actual ne-a arătat că distanța de 6, respectiv 7 puncte față de lider poate fi refăcută extrem de ușor.

Olympiacos – PAOK, intermediară în România și alte meciuri tari

Săptămâna de fotbal aduce și un derby din Grecia, unde Olympiacos are un marș triumfal spre un nou titlu de campioană iar PAOK poate spera doar să-și încurce rivala.

Luni putem urmări cu live stream pe Superbet deplasarea lui Dan Petrescu pe terenul lui Fenerbahce, de la 18:00, dar și alte partide din Turcia sau Portugalia. Etapă de campionat și în Arabia Saudită, unde Răzvan Lucescu vrea să-și consolideze prima poziție. România și Spania oferă câte un meci, ultimul din etapa începută în weekend.

Marți începe intermediara din Premier League, cu 4 partide, notabile fiind Southampton – Arsenal și West Brom – Manchester City. De asemenea, runde noi și în România, Olanda, Belgia sau Austria.

Miercuri e marele derby al Greciei, dintre Olympiacos și PAOK, iar etapele intermediare ce pornesc marți continuă. Se mai joacă Supercupa Turciei, două sferturi din Cupa Italiei (Atalanta – Lazio și Juventus – SPAL), Barcelona e singura reprezentantă a granzilor în Cupa Spaniei iar în Scoția îl vedem din nou pe Ianis Hagi cu live stream pe Superbet.

Joi, ziua dominată de Tottenham – Liverpool, sunt și ultimele partide din etapele intermediare europene sau din Cupele Italiei și Spaniei.

Vezi ce pariază românii pe campionatele de top!

Urmărește cele mai inspirate bilete în SuperSocial, rețeaua socială a pariorilor români! Descarcă aplicația Superbet, creează-ți cont și fii alături de zeci de mii de jucători care intră zilnic! Analizează evenimentele sportive și găsește cele mai bune cote pe paginile de Chat ale meciurilor și vezi ce pariază SuperFotbaliști sau SuperJurnaliști! Ilie Dumitrescu, Gică Craioveanu, Bogdan Stelea sau Florin Răducioiu sunt pe SuperSocial și își publică zilnic biletele! Vino și tu!