Robert Lewandowski „nu discută” cu Leo Messi și Cristiano Ronaldo! E cel mai bun între cei mari din Europa: „Nu poți să-l oprești!”

header image

Robert Lewandowski scrie istorie în tricoul lui Bayern Munchen! Starul campioanei Germaniei a înscris iar în Bundesliga și a devenit cel mai bun marcator din primele ligi ale Europei.

Polonezul a înscris din penalty pe terenul celor de la Monchengladbach și a ajuns la 20 de reușite în această ediție de campionat, cifre cu care nu se pot lăuda nici Leo Messi, nici Cristiano Ronaldo.

Robert Lewandowski a ajutat-o din plin pe Bayern să fie pe primul loc în Bundesliga, iar pe terenul Borussiei a deschis scorul în minutul 20, din penalty. În acest moment, atacantul este peste nume mari din Europa, precum Cristiano Ronaldo, Leo Messi și Mohamed Salah.

Robert Lewandowski, peste Cristiano Ronaldo și Leo Messi: „Nu poți să-l oprești!”

„Nu poți să-l oprești pe Lewandowski”, a fost comentariul celor de la Squawka Football, un cunoscut site de statistică.

Spre deosebire de Robert Lewandowski, Mohamed Salah conduce clasamentul golgheterilor din Premier League cu doar 13 reușite pentru Liverpool.

Cristiano Ronaldo este și el departe de starul lui Bayern, după ce a marcat de 14 ori, în timp ce Leo Messi n-a reușit nici măcar jumătate din golurile lui Lewandowski, după ce a punctat de 9 ori în tricoul Barcelonei.

Cariera sa lui Robert Lewandowski fi putut urma, însă, un drum diferit dacă șefii de la Borussia Dortmund nu ar fi blocat un transfer al său în Premier League, conform afirmațiilor fotbalistului: „După al doilea sezon al meu la Dortmund am avut o discuție cu Sir Alex Ferguson”, le-a spus Lewandowski celor de la France Football.

„El dorea ca eu să vin la Manchester. Am fost foarte interesat. Pot spune chiar că eram pregătit. Dar Dortmund nu a vrut să mă lase să plec. Nu m-am supărat foarte tare pentru că lucrurile mergeau bine pentru mine la Borussia”, a adăugat starul naționalei Poloniei.

lewandowski Lewandowski Bayern lewandowski gol messi ronaldo ROBERT LEWANDOWSKI