Revolta unei handbaliste norvegiene, după ce s-a infectat cu COVID în România: „Prima săptămână după carantină a fost dezgustătoare”

header image

Maren Aardahl, o handbalistă norvegiană care joacă la SCM Râmnicu Vâlcea, a reacţionat dur după ce a fost infectată cu Covid-19 în România și a revenit la antrenamente după o carantină de două săptămâni.

Hambalista spune că s-a simţit dezgustată să revină la antrenamente, după ce a fost testată pozitiv la COVID-19 a doua oară.

”Nu am avut de ales”

În România nu trebuie să te mai testezi negativ ca să poţi să joci dacă ai stat în carantină două săptămâni. Mi-a fost greu să fiu obligată să mă întorc la antrenamente fără să mă testez negativ, mai ales că am colege care încă nu s-au infectat.Prima săptămână după ce am ieşit din carantină a fost dezgustătoare. Nu am avut de ales”, mărturisește Maren Aardahal potrivit Mediafax.

Maren Aardahl a fost testată pozitiv la Covid de două ori

Maren Aardahl, de la SCM Râmnicu Vâlcea este la primul sezon în România. Norvegianca a fost testată pozitiv la COVID-19 pe 23 octombrie şi 6 noiembrie.

Persoanele care sosesc din state aflate în zona roşie, inclusiv România, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Regatului Norvegiei un test molecular tip PCR sau antigen negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Documentul care atestă rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile engleză, franceză, germană, norvegiană, suedeză sau daneză. Lipsa testului negativ poate atrage refuzul intrării pe teritoriul norvegian, precizează MAE.

covid 19 CSM ramnicu valcea Maren Assrdahl norvegia