Reacție. Specialiștii în piața energiei electrice spun că prețul facturilor va crește cu mai puțin decât s-a estimat, în urma liberalizării

header image

Starea de neliniște din rândul populației, generate de liberalizarea pieței de energie, nu este una fondată, în condițiile în care majoritatea facturilor ar putea crește în medie cu doar cinci lei. Exagerările vin pe fondul unei lipse de comunicare din partea celor responsabili, susține Corneliu Bodea, CEO și fondator Adrem Invest.

De la 1 ianuarie, cei șapte milioane de consumatori casnici pot opta pentru oricare dintre furnizorii naționali de energie electrică sau pot să-și păstreze opțiunea de până acum, neschimbată. În urma unei derogări, termenul limită a fost stabilit la 31 martie dar și ulterior acestei date beneficiarii pot migra, în funcție de propriul interes sau de nemulțumiri.

În acest context, au fost vehiculate majorări ale costurilor de până la 26%, fapt ce a speriat mare parte din consumatorii casnici.

„Aș vrea să calmăm populația, diferențele de preț nu sunt catastrofale, sunt gestionabile. Pentru cineva cu venituri mici, este adevărat că și cinci lei poate fi mult”, a declarat Bodea. Invitat în emisiunea Gândul Financiar, el a subliniat că la aproximativ acest nivel, de cinci lei, se va situa de fapt majorarea, în cele mai multe cazuri.

În opinia lui, sumele mari vehiculate până în prezent sunt exagerări de care se fac vinovați cei care le-au permis, respectiv principalii comunicatori: Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Exagerarea a dus la aglomerare și panică din partea populației. Există probleme, este un exemplu tipic în care toată lumea greșește. Liberalizare înseamnă creșterea responsabilității persoanelor implicate în ofertă și cerere”, susține Bodea.

În opinia sa, o greșeală este explicarea în detaliu prea tehnic a întregului fenomen, de la producție la distribuție.

Dubla liberalizare a pieței de energie pentru consumatorul casnic

Actuala liberalizare este de fapt o reluare a inițiativei din 2013, blocate în 2018 de o ordonanță guvernamentală din rațiuni electorale: se apropiau alegerile și erau destule semne că prețul de producție al electricității se putea majora.

„Nu ne focusăm pe problemele importante: creșterea prețului la energie și motivele pentru care ne-am întors, din cauza Ordonanței celebre și triste 114, din piața liberalizată, unde eram în foarte mare parte, la piața reglementată”, susține Bodea.

Adrem Invest, firma la care este CEO și fondator, este cel mai mare furnizor de servicii de administrare grupuri de măsură și citire contoare din România și oferă servicii pentru rețelele de utilități, precum administrare grupuri de măsură, mentenanța infrastructurii electrice și operarea rețelelor de distribuție de energie.

Liberalizarea schimbă profilul consumatorului

Decizia de a permite populației să opteze pentru unul dintre furnizori este un lucru benefic, este de părere și Felix Căprariu, președintele Asociației Teritoriale pentru Energie și Eficiență Energetică (ATEEE).

„Din punctul meu de vedere, liberalizarea nu înseamnă neapărat scumpire, lucru pe care trebuia să-l pună în evidență autoritatea de reglementare. Niciodată liberalizarea nu a însemnat scumpirea unui produs, ci creșterea competitivității pe o piață, transformarea jucătorilor pasivi, în cazul nostru – consumatorii – în jucători activi”, susține Căprariu.

În opinia sa, două sunt principalele lucruri pe care ar trebui să și le lămurească un consumator, înainte de a opta pentru un furnizor: ce-și doresc și de ce au nevoie.

Adrem Invest anre Asociația Teritorială pentru Energie și Eficiență Energetică ATEEE Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Corneliu Bodea Felix Căprariu