Reacția lui George Simion după accidentul lui Daniel Bodnar: „Probabil mafia lemnului a reușit să-l elimine!”

header image

George Simion, liderul AUR, a transmis un mesaj despre accidentul rutier al activistului de mediu Daniel Bodnar, apropiat al acestuia.

În noaptea de luni spre marți activistul de mediu Daniel Bodnar a fost victima unui accident rutier, care i-a provocat leziuni puternice la coloana vertebrală.

„Mafia lemnului a câștigat o bătălie”

„Este absolut regretabil ce s-a întâmplat. Probabil, mafia lemnului a câștigat o bătălie și a reușit să-l elimine, fizic, pe Daniel Bodnar. Războiul abia acum începe. Știm cu toții ce jafuri se întâmplă în Bucovina, știm cum este tăiat lemnul și dus către țări străine și știm fărădelegile pe care Schweighofer și companiile adiacente le realizează în toată țara“, a declarat liderul AUR într-un interviu pentru DC News.

După ce Bodnar fusese, în decembrie 2020, atacat cu pietre de hoții de lemne, George Simion i-a propus o funcție de consultant parlamentar, pe care activistul a refuzat-o.

George Simion spune că AUR a făcut o interpelare la Ministerul de Interne, solicitând elucidarea cât mai rapidă a accidentului în care a fost rănit Daniel Bodnar.

„Ne rugăm pentru Daniel”

„Am presimțit acest lucru în decembrie, când Daniel a avut un accident și a fost atacat cu pietre. Este clar că accidentul de acum e cauzat de aceste atacuri ale mafioților și cred că ar trebui să fie un punct zero pentru un pact național, pentru salvarea pădurilor din Bucovina și din toată țara. Eu și colegii mei ne rugăm pentru Daniel și sperăm că își va reveni cât de curând. Suntem alături de familia acestuia. De asemenea, doi colegi chiar au făcut o interpelare la ministrul Afacerilor Interne și sperăm elucidarea cazului cu maximă celeritate”, a declarat George Simion.

„De ce nu sunt mai mulți ca el?”

„Întrebarea este de ce nu sunt mai mulți precum Daniel și precum alți activiști civici? Din păcate, îi numeri pe degetele de la o mână. Întreaga țară ar trebui să fie ca Daniel Bodnar“, a încheiat liderul AUR.

George Simion a transmis un mesaj de încurajare și pe pagina sa de Facebook:

„Rezistă, Daniel!
Simțeam că vine așa ceva doar că mafia s-a mișcat prea repede.
Să ne rugăm cu toții pentru sănătatea lui Daniel Bodnar și să oprim urgent măcelărirea pădurilor și a românilor.…“

accident aur daniel bodnar furt george simion lemne mafia lemnului paduri pietre sanatate