Reacția lui Dan Alexa după ce ASU Poli a picat cu Astra în 8-imile Cupei României: ”Este un eveniment pentru noi. Încercăm să producem surpriza.” Giurgiuvenii au jucat în turul precedent tot la Timișoara


ASU Poli (Liga 2) a picat să joace acasă cu Astra (Liga 1) în optimile Cupei României, în urma tragerii la sorți efectuată la Casa Fotbalului, dar este evident că formația lui Eugen Neagoe e cea cotată cu prima șansă. Dan Alexa, antrenorul trupei timișorene, știe acest lucru, mai ales că a și activat ca antrenor la clubul care își dispută meciurile de pe teren propriu la Giurgiu.

Dan Alexa a declarat că Astra pornește cu prima șansă în meciul din faza 8-imilor Cupei României. ”Întâlnim un adversar bun, chiar foarte bun al Ligii 1. O echipă formată din jucători de mare calitate, care pot face diferența. După aducerea lui Neagoe au revenit spectaculos, după ce au început prost. Cunosc foarte bine clubul Astra. Va fi un meci greu, dar ne vom juca șansa. Încercăm să producem surpriza. Jucăm și acasă și sperăm să ne claificăm. Dar Astra pornește cu prima șansă”, a declarat Alexa, cel care a și avut litigiu cu Astra după ce a părăsit banca tehnică a formației din sudul țării.

Așa au urmărit poliștii tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din faza optimilor de finală ale Cupei României. Sorții adus din nou Astra la Timișoara.

Astra va fi ”rodată” la ora meciului

Un alt aspect important este că Astra începe vineri meciurile oficiale, cu duel cu FCSB, în vreme ce ASU Poli va avea abia săptămâna viitoare, în data de 18 ianuarie, primul meci amical, cu Pobeda Dudeștii Vechi (Liga 4 Timiș).

”Un alt dezavantaj este că va fi primul nostru joc oficial. Ei vor avea deja câteva meciuri jucate în Liga 1. Este un eveniment pentru noi. Întâlnim o echipă de prima ligă într-un meci oficial. Sper să ne ridicăm la nivelul mizei”, a mai spus Alexa.

Partida urmează să fie programată după ce televiziunile iau o decizie în acest sens. Meciurile din 8-imile Cupei României se vor juca în perioada 9-11 februarie.

Foto: ASU Politehnica Timișoara

8-imi cupa romaniei astra asu poli asu poli - astra Cupa Romaniei dan alexa politehnica iasi