RAPORT ASF: Numărul tranzacțiilor pe BVB a crescut cu 70% în primele nouă luni din 2020. Capitalizarea bursieră a pierdut o treime din valoarea anului anterior

header image

Piața de capital din România a înregistrat creșteri, în intervalul ianuarie-septembrie 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, atât din perspectiva valorii tranzacționate, cât și a numărului de tranzacții, deși contextul economic național și mondial a fost complet nefavorabil, se arată în cea mai recentă analiză a economiștilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Valoarea totală tranzacționată pe piața BVB și SMT a atins nivelul de s-a apropiat sensibil de 13 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2020, fiind mai mare cu peste cu 56% comparativ aceeași perioadă a anului 2019.

Numărul de tranzacții derulate la BVB în perioada analizată a fost mai mare față de anul anterior, cu 70% în perioada de referință, dar capitalizarea bursieră a ajuns doar la 135 miliarde lei. mai jos cu 26% comparativ cu finalul anului 2019.

Toți indicii bursei românești au înregistrat evoluții negative, corecțiile fiind de peste 6% în primele nouă luni ale anului 2020, comparativ cu 31 decembrie 2019 – Raportul ASF

Indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care se calculează pe baza evoluției celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a scăzut, de asemenea cu aproape 10 procente (9,7%) la 30 septembrie 2020, comparativ cu finalul anului 2019.

Singura care a crescut în primele nouă luni ale anului 2020, a fost valoarea tranzacțiilor cu titluri de stat, care a crescut față de aceeași perioadă a anului 2019, cifrându-se undeva la 25 miliarde lei (echivalent cinci miliarde euro).

Acțiunile rămân însă clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 77,73% din totalul valorii tranzacționate la BVB în primele nouă luni ale anului 2020.

La finele lunii septembrie 2020, pe piața BVB își desfășurau activitatea un număr total de 27 de intermediari, dintre care 16 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 4 instituții de credit locale și 7 entități autorizate în alte state membre UE. De asemenea, în cadrul SMT au activat la finalul lunii septembrie 2020 un număr total de 20 de intermediari, din care 15 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 4 instituții de credit locale și o firmă de investiții autorizată într-un alt stat membru UE.

Prin urmare, cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost SSIF-urile, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 16 miliarde de lei. Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 83% din valoarea totală intermediată.

La 30 septembrie 2020 își desfășurau activitatea în România un număr de 18 societăți de administrare a investițiilor (SAI), 83 fonduri deschise de investiții (FDI), 26 fonduri închise de investiții (FÎI), 5 societăți de investiții financiare (SIF), Fondul Proprietatea și 4 depozitari.

Potrivit aceluiași raport ASF, la finele lunii septembrie 2020, numărul investitorilor în FDI s-a diminuat față de sfârșitul anului 2019 cu 9.509 de investitori, iar numărul investitorilor în FÎI se situa la 88.600 investitori, cei mai mulți dintre aceștia (88.314) fiind persoane fizice.

Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) din România este de 39,49 miliarde lei la data de 30 septembrie 2020, în creștere cu circa 2% comparativ cu trimestrul anterior. O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, în primele nouă luni ale anului 2020, activele totale ale fondurilor deschise de investiții s-au diminuat cu aproximativ 18% față de finele lunii decembrie 2019. Fondurile închise de investiții și societăți de investiții financiare au înregistrat o diminuare a activului total de circa 10% față de finalul anului 2019.we

La 30 septembrie 2020, activele nete cumulate ale SIF au înregistrat o scădere de 10%, comparativ cu sfârșitul anului 2019, în timp ce valoarea totală a activelor nete administrate de Fondul Proprietatea era de 9,91 miliarde lei, în scădere cu aproximativ 17%. Activele FP erau concentrate preponderent în România.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.

actiuni bvb capitalizare bursieră intermediari obligatiuni organisme de plasament colectiv piata de capital societăți de administrare a investițiilor tranzactii