Răzvan Cuc, senator PSD: “Românii să nu-și facă speranțe, decizia CCR nu va fi respectată de liberali. Pensiile vor rămâne la fel și anul acesta!” / “Au furat de la cei mai săraci români!”

header image

Răzvan Cuc, senatorul PSD Neamț, susține că liberalii nu vor respecta decizia CCR, potrivit căreia hotărârea de majorare a pensiilor cu 40% este constituțională. Parlamentarul a lansat, totodată, un atac dur la adresa PNL.

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională legea prin care punctul de pensie este sunt majorat cu 40%. Acest lucru nu-l entuziasmează, însă, deloc pe Răzvan Cuc, senator PSD Neamț, care este ferm convins că decizia nu va fi respectată.

Parlamentarul anunță că pensiile vor rămâne la fel și în acest an, pentru că reprezentanții PNL ar fi interesați doar să-și rotunjească veniturile, în condițiile în care tot mai mulți români trăiesc la limita subzistenței.

Aţi furat de la cei mai săraci români! Aţi tăiat din drepturile pensionarilor şi acum CCR a spus clar: pensiile trebuie majorate cu încă 26% astfel încât drepturile pensionarilor să fie respectate! Guvernul PNL nu doar că nu a respectat legea şi nu a majorat punctul de pensie cu 40% aşa cum ar fi trebuit, ci Iohannis a anunţat deja că anul acesta nu vor mai fi alte creşteri. Aţi minţit poporul, iar românii nu v-au mai votat.

Aţi pus mâna pe putere doar ca să vă băgaţi şpăgile în buzunare. Acum românii pot trăi în sărăcie pentru că voi, cei de la Putere, sunteţi incompetenţi. Învăţaţi să guvernaţi şi nu vă mai bateţi joc de români. Le daţi doi lei în plus celor cu salariu minim şi zero lei pensionarilor. Românii să nu-şi facă speranţe. Nici această decizie a CCR nu va fi respectată de liberali, iar pensiile vor rămâne la fel şi anul acesta”, a declarat Răzvan Cuc, senatorul PSD Neamţ.

Raluca Turcan, prima reacție după ce CCR a decis majorarea pensiilor cu 40%

La scurt timp după decizia CCR, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat faptul că Parlamentul României va fi cel care va hotărî ce se va întâmpla în continuare.

Parlamentul se va pronunța pe ceea ce este de făcut de viitor. În ceea ce privește pensiile, cred că trebuie să garantăm plata lor, sustenabilitatea lor. E important să avem echitate, contributivitate în sistem”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

ccr pensii ccr pensii majorate raluca turcan razvan cuc senator psd neamt