Pronosticuri din La Liga: Ai selecțiile pentru Atletico Madrid – Barcelona și Villarreal – Real Madrid!

header image

Meciul rundei cu numărul 8 din La Liga le aduce față în față astăzi, începând cu ora 22:00, pe Atletico Madrid și Barcelona.

Deși a avut un ritm mai bun decât adversara catalană în debut de sezon, trupa lui Simeone nu este cotată favorită la victorie. O explicația în acest sens ar putea fi dată indisponibilitățile cu care gazdele se confruntă, listă deschisă chiar de Luis Suarez. Fostul golgeter al Barcelonei este infectat cu Covid, la fel ca și Lucas Toreira, colegul de la naționala Uruguay-ului.

Si catalanii au problemele lor de lot. Busquets s-a accidentat la națională, Umtiti și Araujo sunt absențe mai vechi, în timp ce Ansu Fati, care a suferit o fractură de menisc la genunchiul stâng, nu va mai reveni pe gazon până în luna martie. Locul său în primul 11 va fi luat de Pedri.

Chiar dacă ambii antrenori ar fi avut la dispoziție garniturile standard, un verdict clasic, de tip 1X2, ar fi fost oricum extrem de greu de oferit într-o astfel de confruntare. Vom lua în calcul un pronostic pe interval goluri, 2-4, super profitabil în jocurile dintre cele două.

Atletico Madrid: Oblak; Trippier, Savic, Giménez, Hermoso; Marcos Llorente, Koke, Saúl, Carrasco; Correa, Joao Felix
FC Barcelona: Ter Stegen; Sergi Roberto, Piqué, Lenglet, Alba; Pjanic, De Jong; Dembélé, Messi, Pedri; Griezmann.

22:00 ATLETICO MADRID – BARCELONA: Pronostic – 2-4 goluri în meci, cota 1.50


Tot azi, însă de la ora 17:15, La Liga ne mai propune o partidă extrem de interesantă. Villarreal primește vizita Real-ului din Madrid, meci pe care gazdele îl abordează de pe o poziție superioară adversarei, în clasament. ”Submarinul galben” are 18 puncte cucerite în 8 meciuri, 13 în 5 partide acasă, unde este neînvinsă. Golaveraj total excelent, 13-9, 10-4 în 5 meciuri pe teren propriu.

Real vine de pe locul 4, cu 16 puncte și un eșec drastic, 1-4 la Valencia, în runda precedentă. Sunt din nou motive serioase de îngrijorare pentru madrileni și aceasta nu doar prin prisma forței arătate de Villarreal în debutul sezonului. Real are probleme mari de efectiv, Sergio Ramos, Valverde, Benzema, Odriozola, Jovic, Militao și Casemiro fiind jucătorii pe care Zidane nu va putea conta, din diferite motive, în confruntarea cu Villarreal.

Chiar și statistica ”ține” într-o anumită măsură cu gazdele jocului. Real este fără victorie pe ”Estadio de la Cerámica” din 2017, trei partide încheiate cu același rezultat de 2-2! De altfel, cu o singură excepție, în ultimele 8 jocuri directe am avut goluri pe bandă rulantă, la spectacol contribuind în aceeași măsură ambele formații.

Villarreal: Asenjo; Mario, Albiol, Pau Torres, Pedraza; Trigueros, Iborra, Parejo; Gerard, Alcácer, Moi Gómez.
Real Madrid: Courtois; Carvajal, Varane, Nacho, Mendy; Modric, Isco, Kroos; Asensio, Hazard, Vinicius / Mariano.

17:15 VILLARREAL – REAL MADRID: Pronostic – Ambele marchează, cota 1.51