Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se schimbă radical, urmează temperaturi de primăvară

header image

ANM a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Află, în continuare, ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România în intervalul 19 ianuarie – 15 februarie. Vestea bună este că temperaturile vor fi peste cele specifice acestei perioade.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Săptămâna 19.01.2021 – 25.01.2021

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 25.01.2021 – 01.02.2021

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud a țării.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo pe perioada 01 – 15 februarie

Săptămâna 01.02.2021 – 08.02.2021

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de sud a țării.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general excedentar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 08.02.2021 – 15.02.2021

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor excedentare, local.

avertizare anm meteo februarie meteo ianuarie prognoza meteo