Prognoza meteo, 17 ianuarie 2021. Vremea continuă să fie geroasă, dimineața și noaptea

header image

Potrivit prognozei meteo de duminică, 17 ianuarie 2021, vvemea va fi deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea în cea mai mare parte a țării.

În nord și nord-est vor fi înnorări în cea mai mare parte a intervalului, iar în restul teritoriului înnorările vor fi temporare.

Trecător va ninge slab pe suprafețe mici la munte, și izolat în rest, cu o probabilitate mai mare în regiunile intracarpatice, iar spre sfârșitul intervalului în est.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Local se va semnala ghețuș, iar mai ales spre sfârşitul intervalului izolat, va fi ceață asociată cu depunere de chiciură, informează stirimeteo.com.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între -10 și -1 grad Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -18 și -8 grade Celsius.

Prognoza meteo în Bucuresti, pe 17 ianuarie 2021

Vremea va fi deosebit de rece și în Capitală, chiar geroasă dimineața și noaptea îndeosebi în zona preorășenească. Pe parcursul zilei vor fi înnorări în general persistente, iar noaptea cerul se va degaja treptat.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade Celsius.

Temperatura minimă va fi de -10…-9 grade Celsius, mai scăzută în zona preorăşenească, spre valori în jurul a -12 grade Celsius, iar local se va semnala ghețuș.

GÂNDUL LIVE. Vremea în următoarea perioadă. Florinela Georgescu, ANM: Va fi frig peste tot / Așteptăm temperaturi de – 10 grade Celsius

Florinela Georgescu, directorul executiv ANM, a oferit, la GÂNDUL LIVE, prognoza meteo pentru următoarele zile.

Într-adevăr, va fi frig peste tot, o vreme deosebit de rece, mai ales în zonele joase, acolo unde sunt de așteptat temperaturile cele mai scăzute. La nivelul întregii țări, așteptăm mai ales de duminică dimineața până marți dimineața să fie temperaturi de minus 10 grade în mare parte a teritoriului. La sfârșitul nopții, în primele ore ale dimineții, sunt condiții ca temperaturile să scadă foarte mult. În depresiunile Transilvaniei e posibil să avem temperaturi de minus 15 grade, în funcție de cât de degajat va fi cerul. Condițiile sunt reprezentate de strat proaspăt de zăpadă, cer degajat, masă de aer rece. Nu ar fi excluse valori apropiate de minus 20 de grade. Și la București va fi foarte frig, vom coborî spre minus 10 grade, dar nici zilele nu vor fi prea calde, din contră, vor fi foarte reci. Vom avea maxime sub zero grade, nu e exclus ca în Moldova, Transilvania temperaturile să rămână sub minus 10 grade și în zilele următoare.”, a declarat Florinela Georgescu la GÂNDUL LIVE.

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarea lună

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în perioada 11 ianuarie – 8 februarie. Temperaturile vor fi peste cele normale în două săptămâni din patru. Vor cădea şi precipitaţii, iar în sudul, sud-estul, vestul şi nord-vestul ţării vor fi în exces.

cum va fi vremea meteo prognoza meteo vremea