Procurorii au făcut primele declarații în cazul femeii ucise și arse pe câmp. „Victima stătea de cinci luni în casa criminalilor” (DETALII EXCLUSIVE)

header image

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au explicat, joi, care a fost filmul crimei în cazul femeii incediate într-un geamantan, la sfârșitul lunii lunii trecute, la marginea unui câmp situat între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor din județul Giurgiu. Anchetatorii au explicat cum a avut loc uciderea Sabinei Mircea și ce fel de relație avea tânăra cu cele trei persoane acuzate că i-au luat viața.

Procurorul Andreea Albu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a povestit, joi, într-o conferință de presă, care a fost, în viziunea echipei de anchetă, filmul omorului căruia i-a căzut victimă Sabina Mircea, în vârstă de 32 de ani.

Procurorul a explicat că, în urma cercetărilor, a reieșit că Sabina Mircea s-a mutat în apartamentul din cartierul Ferentari, care aparținea surorilor criminale, încă de la sfârșitul lunii mai a acestui an.

De altfel, referitor la acest aspect, surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că, în acea perioadă, Sabina Mircea lucra ca dansatoare la bară într-un club din Centrul Vechi. Acolo, aceasta ar fi cunoscut-o pe una dintre surorile Constantin, care era colegă cu ea.

Odată cu închiderea clubului, generată de impunerea stării de urgență, fosta colegă i-ar fi propus să facă videochat. Așa ar fi ajuns, Sabina Mircea, să intre în familia surorilor Silvia, zisă Samira și Elena Constantin și să locuiască împreună cu ele dar și cu cei cinci copii ai acestora. În același apartament, spun procurorii, mai stătea și Giani Dinu, concubinul uneia dintre surori, cunoscut de autorități drept un infractor notoriu.

Criminalii i-au dat foc Sabinei în șapte minute

Cinci luni mai târziu, la data de 30 octombrie, între Sabina Mircea și surorile Constantin a izbucnit un conflict. Procurorii spun că cearta a degenerat repede în bătaie, iar Sabina a fost atacată de cele două femei și de Geani Dinu, care au lovit-o cu pumnii și cu picioarele, dar și cu un corp dur. Până acum însă, spun procurorii, acest obiect nu a fost găsit.

După ce au văzut că femeia a murit, cei trei au băgat-o într-un troller și au urcat-o în portbagajul mașinii Samirei, sigura dintre ei care, de altfel, are permis de conducere. Ulterior, au mers împreună până la locul în care au dat foc trupului victimei. Transportatea de la mașină până pe câmp și incendierea geamantanului ar fi durat, după calculul procurorilor, aproximativ șapte minute.

Anchetatorii nu dețin, până la acest moment, vreun indiciu potrivit căruia victima ar fi fost sechestrată, în condițiile în care nu există mărturii în acest sens. În plus, faptul că aceasta locuia la adresa respectivă de o bucată bună de timp, demonstrează, spun anchetatorii, că Sabina Mircea nu a fost sechestrată și că nu poate fi vorba și despre infracțiunea de trafic de persoane.

ancheta giurgiu geani dinu procuror andreea albu sabina mircea samira constantin