Primăria din Adjud a suspendat ajutorul social pentru 18 persoane. Motivul pentru care s-a luat această decizie

header image

18 persoane din oraşului Adjud, judeţul Vrancea, au rămas fătă ajutorul social pentru că au refuzat să presteze orele obligatorii de muncă în folosul comunităţii.

Primarul oraşului, Florin Nechifor, spune că a decis ca beneficiarii de ajutor social să ajute, încă din prima zi a anului, muncitorii de la spaţii verzi şi salubritate pentru a asigura curăţenia localităţii.

Din păcate, însă, o parte dintre cei care pot beneficia de acest venit minim garantat nu vor să înţeleagă că noi, cetăţenii, avem şi obligaţii pe lângă drepturile garantate de stat, una dintre obligaţiile dânşilor fiind aceea de a presta câteva ore de muncă în folosul comunităţii. Conform legii, urmarea firească a acestei atitudini a fost sistarea plăţii venitului minim garantat încă din lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut pentru 18 dintre dânşii”, a declarat Florin Nechifor, primarul municipiului Adjud.

Conform acestuia, în situaţia în care, într-un interval de 3 luni de la sistarea plăţii, persoana în cauză refuză să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local, aceasta îşi pierde dreptul de a solicita venitului minim garantat timp de 12 luni.

70 locuitori ai oraşului beneficiază de ajutor social

În prezent, 70 de locuitori ai oraşului care primesc ajutor social sunt apţi de muncă şi au de efectuat în această lună un total de 1046 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Reprezentanţii Primăriei Adjud precizează că 43 de dosare au în componenţa lor persoane care, conform legii, nu sunt apte de muncă deoarece depăşeşc vârsta standard de pensionare sau asigură creşterea şi îngrijirea unui copil în vârstă de până la 7 ani.

Adrian Apostol, colonel de poliție în rezervă din Vrancea, răpus de COVID-19. A fost medaliat de ONU și UE, dar și de Administrația Prezidențială

Adrian Apostol, fost şef al Biroului de Investigaţii Criminale și unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din Vrancea, a fost răpus de COVID-19. A participat la cinci misiuni sub egida ONU, iar la alegerile locale din 27 septembrie a fost ales consilier județean, pe listele comune PNL-USR-PLUS.

Adrian Apostol a fost diagnosticat cu COVID-19 în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Din păcate, a contractat o formă severă a bolii, astfel că a fost internat pe secția ATI a Spitalului de Urgență Focșani. În cursul zilei de luni, virusul l-a răpus, la doar 55 de ani. După ce a ieșit la pensie, fostul comisar șef a intrat în politică. Era în rezervă de trei ani.

18 adjud ajutor social munca in folosul comunitatii primarie refuz vrancea