Premierul Irlandei: Încă există șanse ca Marea Britanie și UE să semneze un acord

header image

Premierul Irlandei, Micheal Martin, a declarat joi că se așteaptă ca actualul impas din cadrul discuțiilor legate de relațiile post-Brexit dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie să fie depășit cu ajutorul unui dialog mai intens.

Declarațiile oficialului au fost făcute pentru presă înaintea summit-ului european de la Bruxelles, care a început joi, după cum informează site-ul agenției de presă Reuters.

„Cred că încă putem să rezolvăm această problemă în perioada de timp care ne-a mai rămas la dispoziție. Cred că acolo unde există voință, se poate găsi o cale”, a declarat oficialul de la Dublin.

Martin a mai spus că impactul pandemiei de COVID-19 ar putea avea o influență asupra discuțiilor dintre cele două părți.

„Dat fiind impactul devastator al COVID-19 asupra societății și economiei Marii Britanii și a întregii Europe, în mod evident liderii nu vor dori să le administreze cetățenilor un nou șoc, acela pe care l-ar putea aduce lipsa unui acord”, a mai spus acesta.

Negocierile dintre Bruxelles și Londra sunt în continuare în impas

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Ultima dispută dintre cele două părți este cea referitoare la statutul Irlandei de Nord, care are graniță terestră cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Potrivit Acordului de la Belfast, cunoscut și sub numele de Acordul din Vinerea Mare, semnat în 1998, între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu trebuie să existe o graniță.

Pentru a asigura respectarea acestei prevederi, Acordul Brexit prevede ca Irlanda de Nord să continue să aplice unele dintre regulile comunitare. Dar proiectul de lege prezentat săptămâna aceasta de Marea Britanie ar permite Londrei să ignore aceste reguli comunitare, ceea ce ar însemna că Regatul Unit ar încălca legislația internațională.

brexit irlanda marea britanie ue uniunea europeana