Poli Iași cere ajutorul fanilor. „Echipa are nevoie de susținerea celor care o iubesc și care se regăsesc în sângele alb-albastru al Moldovei”

header image

Oficialii Politehnicii Iași, club cu destule probleme financiare, fac un apel la suporteri, dar și la persoanele juridice să ajute echipa prin alocarea unui procent din impozitul pe venit grupării din Copou. Potrivit legii, oricine poate contribui cu până la 3,5% din impozit, persoane fizice, și cu 20%, persoane juridice, pentru susținerea clubului.

„La fel ca fiecare dintre noi, și CSM Politehnica Iași resimte din plin pandemia provocată de virusul Sars COV-2. Doar echipa de seniori a continuat competițiile după întreruperea campionatului, fără susținerea suporterilor din cauza măsurilor impuse de autorități, în timp ce juniorii au efectuat doar antrenamente. Anul ce a trecut ne-a învățat însă, în ciuda necazurilor provocate, să fim mult mai uniți și să ne pese mai mult de cei din jurul nostru. CSM Politehnica Iaşi a rămas o familie deschisă tuturor celor care ne împărtășesc viziunea și care cred în dezvoltarea fotbalului ieșean. Alături de voi toți, ne dorim să reconstruim şi să consolidăm un club reper pe harta fotbalului!

Poli este azi un copil care vine cu toată moștenirea importantă a părinților săi, adică tradiția și responsabilitatea istorică a acestui club. Ca orice copil care urmează să crească și să își depășească predecesorii, Poli are nevoie de susținerea celor care o iubesc și care se regăsesc în sângele alb-albastru al Moldovei!

Investește procentul din impozitul tău spre dezvoltarea clubului care te reprezintă cu adevărat! Tu ești suporterul care sprijină responsabil ceea ce iubește!

Alege, ca manager, să direcționezi procentul din profitul tău sau din cifra de afaceri spre clubul care înseamnă Iași și Moldova, construind astfel repere și modele prin sport pentru noile generații! Pe suporter.politehnicaiasi.ro găsești toate detaliile, inclusiv posibilitatea de a completa online!

Tu ești managerul care investește în viziune!

Putem fi triști după înfrângeri, știind că putem zâmbi după victoria de mâine, dar până la capăt trebuie să fim ALĂTURI DE POLI!”, astfel sună apelul conducerii ieșenii către suporterii Politehnicii.

poli iasi suporteri