Per Johansson, emoționat după întâlnirea cu fosta echipă: „Am încercat să fiu calm!” Cum comentează victoria cu CMS București

header image

CSM București a fost învinsă de Rostov Don cu 27-22 într-un meci restanță din etapa a 3-a a Ligii Campionilor la handbal feminin – Grupa A. Per Johansson, antrenorul rusoaicelor, s-a arătat emoționat la finalul partidei.

Per Johansson l-a învins pe Adrian Vasile, într-un meci restant din Liga Campionilor. Pentru reprezentanta României a fost ultimul joc din acest an: întâlnirea cu Bietigheim de duminică a fost amânată.

Per Johansson, emoționat după întâlnirea cu fosta echipă! Cum comentează victoria cu CMS București

„Da, sentimentele sunt un pic amestecate, pentru că le-am antrenat şi pe celelalte fete. Am încercat doar să fiu calm, dar desigur că sunt foarte fericit de cum am tratat acest meci”

Ştiam că vor veni mult mai bine în a doua repriză, aşa cum s-a şi întâmplat, dar cred că ne-am păstrat calmul până la final. Din punct de vedere tactic şi al felului cum au jucat fetele mele, sunt aproape 100% fericit” , a declarat fostul antrenor al CSM București și actual antrenor al celor de la Rostov.

Cristina Neagu a izbucnit: „Respectați-ne și plătiți-ne!”

Cristina Neagu nu mai acceptă problemele financiare și pune piciorul în prag. Cea mai bună hanbalistă a lumii spune că jucătoarele abia au primit banii pe luna iulie, adică primul salariu pe acest an!

Orice înfrângere e dureroasă, mai ales că am jucat acasă și ne doream să terminăm cu victorie, apărarea noastră nu a mers absolut deloc. Noi, meciurile pe care le-am câștigat până acum, le-am câștigat prin apărare.

S-a acumulat și oboseală. Eu nu am reușit aproape deloc să mă antrenez cu echipa, am pierdut-o și pe Alexandrina Barbosa, sunt lucruri care se adună la un moment dat.

E și problema restanțelor salariale, abia azi am primit primul salariu, pe luna iulie. Cred eu că echipa a făcut o figura frumoasă în Liga Campionilor, ne batem în continuare la primele două locuri, suntem în cărți.

Suntem triști, dar mai sunt jocuri de jucat și avem șanse reale.

Din moment ce în a doua parte a lunii noiembrie primești abia primul salariu din sezon, nu te simți bine. Am încercat să fim profesioniste, s-au obținut rezultate bune, au apărut și probleme de sănătate, am scăzut puțin ritmul.

Sincer, cred că o echipă care are pretenții trebuie să își respecte jucătoarele și să le plătească la timp. Asta este o problemă pe care nu o putem ascunde.

Cristina Neagu își revine după o perioadă foarte grea, am avut două luni groaznice. Am fost la 40-50 la sută din potențial. Cred că pot mult mai mult de atât, însă nu sunt robot, am nevoie de meciuri ca să ajung la o formă bună.

România trebuie să se bazeze pe o echipă închegată, nu în primul rând pe mine, la acest Campionat European. O să dau tot ce am mai bun, dar o echipă nu stă într-o singură jucătoare.

Toate fetele care sunt convocate trebuie să înțeleagă că naționala înseamnă altceva. Cred că fiecare trebuie să aibă responsabilitate în cadrul echipei, să își asume responsabilitatea. E o perioadă grea pentru toată lumea. Va fi un Campionat European foarte tare, va fi interesant să vedem la ce nivel se află echipa României”, a declarat Cristina Neagu la finalul meciului.

În grupa A, CSM Bucureşti a obţinut următoarele rezultate: 31-26 cu Metz, 30-29 cu Team Esbjerg, 25-30 cu Vipers, 25-19 cu FTC Budapesta, 33-22 cu SG BBM Bietigheim, 25-23 şi 22-22 cu Krim Ljubljana.

Adrian Vasile csm bucuresti CSM Rostov per johansson