Pedepse extreme pentru nerespectarea condițiilor de carantină la Australian Open! Jucătorii riscă să fie arestați

header image

Autoritățile din Australia au anunțat regulile pentru participanții de la Australian Open 2021, iar aceștia riscă sancțiuni extreme dacă vor încălca masurile anti-Covid.

Jucătorii vor fi obligați să stea în carantină timp de 14 zile după ce ajung în Australia. Sportivii vor avea voie să iasă din hotel doar pentru a merge la antrenamente.

În cazul în care vor ieși din hotel pentru un motiv diferit și vor părăsi carantina, aceștia riscă mai multe pedepse! Jucătorii sunt totodată răspunzători și pentru staff, iar dacă vreun membru va încălca regulile tot sportivii vor avea de suferit.

Reguli fără precedent la Australian Open: jucătorii riscă să fie chiar arestați

Cea mai blândă pedeapsă pentru participanții de la Australian Open care încalcă condițiile de carantină este o amendă de 20 de mii de dolari australieni și un dosar penal în Australia! Se poate ajunge însă și la descalificarea din turneu și a pierderii integrale a premiului câștigat, conform Spotmedia.ro, care citează GoTennis.

De asemenea, în cazuri extreme, printre pedepsele prevăzute se află și prelungirea carantinei și mutarea într-una organizată de guvern, arestarea și chiar deportarea. Sportivii vor putea petrece maximum cinci ore în afara camerei de hotel în timpul carantinei, doar pentru antrenamente pe teren şi în sala de gimnastică sau la recuperare.

Record de români la turneul de la Australian Open

România are 15 reprezentanți la Australian Open 2021, în calificări și pe tablourile principale, un record pentru tenisul românesc. În calificările care încep duminică ecoluează 7 români, iar pe tabloul principal au fost acceptate direct cinci jucătoare din România: Simona Halep (2 WTA), Patricia Țig (54 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) și Ana Bogdan (92 WTA).

În probele de dublu vor participa Horia Tecău (alături de Marcelo Melo din Brazilia), Monica Niculescu, în echipă cu Patricia Țig, Irina Begu alături de Nadia Podoroska (Argentina), Andreea Mitu în tandem cu Raluca Olaru și Ana Bogdan alături de Rebecca Peterson (Suedia).

AUSTRALIAN OPEN carantina covid jucadori pedepse