Papa Francisc, temător în fața pericolului Covid. Cum îi salută pe credincioșii catolici Suveranul Pontif

header image

Papa Francisc ține cont de noile recomandări ale autorităților și face tot posibilul pentru a se proteja în fața pericolului Covid. Suveranul Pontif a evitat orice contact cu credincioșii veniți miercuri la Vatican, preferând să-i salute de la distanţă cu prilejul audienţei sale publice. Totodată, liderul Bisericii Catolice le-a recomandat oamenilor să fie prudenți „pentru a putea pune capăt pandemiei”.

Vă cer iertare pentru că vă salut de departe, dar cred că dacă noi toţi, asemenea unor buni cetăţeni, am respecta recomandările autorităţilor, vom contribui la stoparea acestei pandemii”, a declarat Papa Francisc cu prilejul audienţei sale de miercuri, care s-a ţinut, pe motiv de ploaie, într-un mare auditorium din Cetatea Vaticanului.

„Mi-ar plăcea, aşa cum fac de obicei, să mă apropii de voi şi să vă salut, dar este mai bine să păstrez distanţa”, a insistat din nou Suveranul Pontif.

De obicei, Papa Francisc nu poartă mască cu prilejul audienţelor sale publice sau private. Însă, de data aceasta, Suveranul Pontif a explicat că, din momentul în care ajunge în proximitatea credincioşilor, „toată lumea se apropie şi se înghesuie”: „Problema este că există pericolul contagierii. Astfel, purtând cu toţii mască şi păstrând distanţele, putem continua audienţele”.

Luni, 12 octombrie, Vaticanul a anunţat că patru membri ai Gărzii Elveţiene au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Nu s-a precizat și dacă aceștia au intrat în contact cu Papa Francisc. Alte trei cazuri de infectare au fost detectate în ultimele săptămâni printre rezidenţii şi resortisanţii Vaticanului.

covid 19 credinciosi papa francisc saluta suveranul pontif