Orban a stabilit listele pentru alegerile parlamentare / Doi miniștri ai cabinetului nu vor candida – VIDEO

header image

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că doar doi miniştri nu vor candida la alegerile parlamentare din decembrie.

Întrebat ce are în plus faţă de principalii săi contracandidaţi, Orban a spus: „Am fost implicat în campanii directe, numărul meu de telefon este cvasi cunoscut”.

Orban a declarat, duminică seara, că listele au fost validate cu foarte mici modificări, referindu-se aici la susţinerea candidaturii ministrului Apărării, Nicolae Ciucă. Acesta ocupă prima poziţie pentru Senat în Dolj.

„Am validat listele practic aproape cu unanimitate. Sunt în cea mai mare parte, cu foarte puţine morificări, cele transmise de fialiale”, a afirmat Orban.

Declarație de presă susținută de Premierul României, Ludovic Orban.

Declarație de presă susținută de Premierul României, Ludovic Orban.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Duminică, 18 octombrie 2020

Pe listele PNL se regăseşte majoritatea miniştrilor, cu excepţia lui Marcel Boloş – „liberal dar şi preot misionar, preferă să slujească” şi a ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu – „care este diplomat, nici nu am discutat”.

Printre ceilalţi candidaţi Orban i-a menţionat pe Mara Mareş, Ionuţ Stroe, Violeta Alexandru, Florin Cîţu, Ionel Dancă.

„Sunt o serie de colegi care nu se mai regăsesc pe listă, fie pentru că nu şi-au mai depus candidatura, datorită unor conjuncturi apărute”.

Obiectivul PNL nu este stabilit încă, a afirmat Orban. Acesta nu a spus nici câte locuri eligibile consideră că va obţine PNL în Capitală: „În mod evident, un număr cât mai mare de locuri. Sunt convins că vom obţine un rezultat mult mai bună, încă nu am stabilit un obiectiv, facem evaluări, analize şi în funcţie de asta ne fixăm obiective realizabile”.

Întrebat ce are în plus faţă de contracandidaţii săi direcţi Alexandru Rafila şi Victor Ponta, Orban a răspuns: „Sunt foarte serios implicat în activitatea Bucureştiului, am fost viceprimar general, am participat la realizarea foarte multor proiecte”.

Întrebat, de asemenea, dacă este un plus faptul că e premier, Orban a răspuns: „Sigur că este. Pe de altă parte, cunosc foarte mulţi bucureşteni personal, am fost implicat în campanii directe, numărul meu de telefon este cvasi cunoscut, oricine poate să comunice cu mine”.

alegeri parlamenare candidati alegeri ludovic orban ministri pnl