O tânără din Galați, infectată cu Covid-19 și izolată la domiciliu, a ieșit în oraș ca să-și rezolve niște probleme

header image

O tânără din Galați, infectată cu Sars CoV-2 și izolată la domiciliu, s-a plimbat cu autobuzul. Ea a plecat dintr-un sat aflat în apropiere de Galați și apoi s-a plimbat prin oraș pentru a-și rezolva diferite probleme. Polițiștii au aflat că a părăsit domiciliul și au deschis dosar penal.

Incidentul s-a produs joi, atunci când polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan, cu ocazia verificării persoanelor aflate în izolare la domiciliu, au depistat o tânără, de 19 ani, din comuna Schela, testată pozitiv cu coronavirus, circulând în afara locuinței.

În urma verificărilor, s-a stabilit că, din data de 3 ianuarie, aceasta ar fi rămas în izolare la domiciliu, unde locuia cu tatăl său.

În dimineața zilei de 7 ianuarie, cei doi ar fi părăsit locuința, deplasându-se cu un microbuz pentru transport public, la o agenție imobiliară, în municipiul Galați, pentru rezolvarea unor probleme personale, și ar fi revenit acasă în jurul orei 11.15. În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal de zădărnicirea combaterii bolilor.

O tânără din Chișinău a chemat pompierii pentru că nu mai reușea să-și scoată inelul de logodnă de pe deget

O tânără din Chișinău a solicitat ajutorul pompierilor pentru că nu mai reușea să-și scoată de pe deget inelul de logodnă, la scurt timp după ce spusese da cererii în căsătorie pe care o primise de la iubitului său.
Solicitare ciudată

Pompierii din capitala Republicii Moldova au avut parte de o solicitare neobișnuită, după ce o tânără a sunat la 112 pentru că nu-și mai putea scoate inelul de logodnă de pe deget, informează Unimedia.

Solicitarea pompierilor a avut loc în ziua în care un tânăr și-a cerut iubita de soție. Îndrăgostitul i-a dăruit inelul de logodnă, dar nu a ghicit mărimea acestuia.

„Tânăra a decis totuși să-l poarte, reușind să-l păstreze pe deget în timp ce era la muncă, dar nu a putut să-l scoată. Astfel, a fost nevoită să sune la 112 direct de la serviciu”, spune pompierul Dmitrii Polscin.

Conform spuselor pompierului, degetul acesteia era foarte umflat, prin urmare, era imposibil să scoată inelul fără a-l deteriora.

carantina coronavirus galati virusul sars cov 2