O nouă stațiune montană în România. Dezvoltarea platoului Padina-Peștera intră în linie dreaptă

header image

Românii, dar și străinii, ar putea avea parte de două noi pârtii de ski, în Dâmbovița și Prahova, în cadrul proiectului platoului Padina-Peștera.

Proiectul de modernizare turistică a zonei Padina-Peștera a intrat în linie dreaptă, scrie Adevărul.ro. CJ Dâmbovița a demarat elaborarea documentației „Masterplan – Strategie de dezvoltare spațială”, care va fundamenta noul PUZ al stațiunii.

Cum va fi dezvoltată zona montană dâmbovițeană

CJ Dâmboviția colaborează în acest proiect cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București – Centrul de Cercetare, Proiectare, Execuție și Consulting.

„Masterplanul cuprinde o serie de măsuri al căror scop este dezvoltarea zonei montane dâmboviţene. Până în prezent, în cadrul acestui demers s-au făcut câţiva paşi de bază, în sensul întocmirii notei conceptuale şi a Masterplanului – Strategie de dezvoltare spaţială. Urmează să fie realizat Planul Urbanistic Zonal (PUG), care va reglementa modul de construire în staţiunea Peştera – Padina. În acest sens, Consiliul Judeţean Dâmboviţa sprijină UAT Moroeni pentru elaborarea PUG, contribuţia financiară fiind de 80%”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

1.970 metri de telegondolă / 628 metri de teleschi

„Am venit cu propunerea să facem un protocol cu judeţul Prahova, pentru a avea încă o pârtie de schi, care să plece din zona noastră, judeţul Dâmboviţa, şi să coboare până la Sinaia, în afară de pârtia Cocora, despre care discutam până acum. Dacă realizăm ceea ce ne-am propus, vom avea trei pârtii de schi – două pe raza judeţului Dâmboviţa şi una în colaborare cu judeţul Prahova, ceea ce specialiştii în domeniu au spus că este realizabil”, adaugă Corneliu Ştefan, șeful CJ Dâmbovița.

Acesta spune că la Padina vom avea instalație de transport pe cablu, însumând 1.970 metri de telegondolă și 628 metri de teleschi.

După aprobarea bugetului, autoritățile județene vor scoate la licitație studiul de fezabilitate, pentru pasarela peste râul Ialomița, cu o lungime de 60 de metri, din DN71, înainte de satul Glod din comuna Moroeni și drumul care va ieși direct la Sanatoriu, care aparține CJ, pentru a demara investiția pe DJ 714, transmite sursa citată.

dambovita ialomita investitii padina pestera proiect puz schi telegondola turism