O fetiță de doar trei ani a fost lăsată să moară de propria mamă. Femeia, acuzată că nu și-a trimis fiica la spital, este dată în urmărire generală

header image

Marcela Petrescu a fost condamnată pentru o infracţiune contra vieţii. În 2015, în timp ce era în grija bonei, fetiţa ei de 3 ani a căzut pe scările unui bloc din Oradea şi, două zile mai târziu, ea a murit. Femeia a fost acuzată că nu a dus copilul la spital şi a primit doi ani de închisoare, însă femeia deja dispăruse fără urmă, scrie Libertatea.

Dar i-am luat mâna şi am văzut că poate să o ridice. Iar la un moment dat a mișcat şi piciorul, ceea ce mi-a creat convingerea că fata nu are nimic. La medic nu am dus-o întrucât se mișca şi nu a plâns”, le-a declarat mama anchetatorilor.

Fetiță, lăsată să moară de propria mamă

Fmeiea susţine că a fost indusă în eroare de reacția copilului care „se plimba prin casă, se uita la televizor şi stătea în fund”. Însă bona acesteia a declarat la proces că, încă din seara loviturii, fetiţa nu părea bine: „Avea o poziție nefirească a corpului, stătea aplecată într-o parte. Era letargică și se plângea de dureri”.

Mama ar fi plecat în Franţa, încă din timpul procesului

„A plecat în Franţa, la soţul ei. El era acolo de ceva vreme, muncea şi îi trimitea bani”, susţine cel de-al doilea avocat care a reprezentat-o pe Marcela Petrescu în faza de urmărire penală.

Singura de pe lista urmăriţilor general

Instanţa a emis pe numele Marcelei Petrescu un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, însă femeia era demult dispărută. Poliţia Română a dat-o în urmărire generală. Azi, Petrescu este singura femeie din România căutată pentru executarea unei pedepse pentru o infracţiune contra vieţii: uciderea din culpă a propriului copil.

accident scari ancheta oradea femeie urmarire generala politia romania