Nu lasă polițe neplătite! Dumitru Dragomir dă de pământ cu fiul lui Adrian Mititelu: „Eu m-am luptat cu stelele, nu cu licuricii!” | EXCLUSIV ProSport Live

header image

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut o reacție dură, în cadrul emisiunii ProSport Live, la adresa fiului lui Adrian Mititelu, care a lansat declarații „acide” ce îl vizau pe acesta.

Adrian Mititelu a primit o condamnare la trei ani de închisoare, cu executare, în cazul transferului lui Mihai Costea de la FC U Craiova la FCSB.

După condamnarea lui Adrian Mititelu, fiul său a devenit noul patron al clubului FC U Craiova.

Dumitru Dragomir dă de pământ cu fiul lui Adrian Mititelu

Fostul șef LPF l-a irionizat pe Adrian Mititelu Jr. și susține că nu îl dereanjează atacurile care vin din partea acestuia.

„Nu ma deranjează, pentru că eu m-am luptat cu stelele, nu cu licuricii. Păi ce să fac eu? Să mă lupt cu băiatul lui Mititelu? Cine e băiatul lui Mititelu în fotbal? Pai mă taxează pentru că nu au putut să fure și nu i-am lăsat să fure. Ei spuneau că eu mă duc la pușcărie, se duc ei la pușcărie, pentru că ei au furat. Mititelu, pentru mine, nu există”, a declarat Dumitru Dragomir, la ProSport Live.

Dumitru Dragomir, declarație incredibilă despre Victor Pițurcă

Dumitru Dragomir a avut un elogiu la adresa lui Victor Pițurcă, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni antrenori din istoria fotbalului românesc.

Ultima echipă pe care a antrenat-o Victor Pițurcă a fost Universitatea Craiova, formație de care s-a despărțit la începutul anului trecut.

„Victor Pițurcă este un om serios, un mare antrenor, unul dintre primii trei antrenori ai acestei țări în decursul istoriei. Mare de tot! Prost o fi de o antrena, la banii pe care îi are. Trebuie să faci ceva pentru familia ta, iar el face. Construiește, acum face blocuri și el. A băgat bani în imobiliare, nu are cum să piardă în imobiliare”, a spus Dumitru Dragomir.

craiova dumitru dragomir fotbal liga 2 mititelu