Noul oficial al lui Dinamo, anunț alarmant: „Vrem să aducem jucători, dar nu vine nimeni. Am ajuns în Marca și-n AS că suntem un club rău-platnic”

header image

Marius Adrian Nicolae, noul manager sportiv al lui Dinamo, a anunțat că vrea să întărească lotul, dar jucătorii străini refuză să semneze cu roș-albii. Problema restanțelor salariale de la clubul roș-alb a devenit cunoscută inclusiv în Spania, țara din care provine Pablo Cortacero, acționarul care nu și-a onorat nicio promisiune de ordin financiar de când a preluat echipa din „Ștefan cel Mare”, în august 2020.

Marius Adrian Nicolae a fost manager sportiv la Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, iar în străinătate a activat la clubul chinez Guangzhou R&F.

Fanii DDB sunt singuri care în prezent pot salva echipa de la colaps, ei având negocieri inclusiv cu jucătorii actuali pentru ca aceștia să nu părăsească echipa. Elevii lui Gane sunt neplătiți de cinci luni!

„Mă bucur foarte mult că am semnat cu Dinamo. În primul rând, vorbim despre cel mai mare club din România. Nu ai cum să nu dai o mână de ajutor. O să încerc prin experienţa mea să ajut la redresarea situaţiei, cred că încă se mai poate. Era o discuţie mai veche să vin la Dinamo.

E clar că la nivel mental nu e o situaţie prea bună. Dar băieţii îşi doresc să rămână la Dinamo, chiar dacă negativismul este întotdeauna promovat. Nu e chiar aşa! Băieţii puteau să plece de mult timp! Pe zi de ce trece, echipa DDB lucrează pentru a rezolva problemele”, a spus Marius Adrian Nicolae înaintea meciului dintre Dinamo și Chindia Târgoviște, conform Look Sport.

„Nimeni nu mai vrea să vină la Dinamo”

„Ce conducere să existe? Managementul spaniol a eşuat de când a venit aici! Oamenii aceia ne-au subestimat foarte mult ca naţie. Nu poţi să minţi la nesfârşit nişte jucători. Am înţeles că veneau săptămânal la echipă şi minţeau în privinţa banilor.

Avem discuţii cu jucătorii care vor să rămână, împreună cu suporterii. Vrem să se plătească banii la zi, de acum înainte. Clar o să aducem jucători. Sunt posturi deficitare în momentul de faţă, încercăm să ne mişcăm foarte repede.

Urmărim deja jucători. Dar ne lovim de foarte multe refuzuri din străinătate, nimeni nu mai vrea să vină la Dinamo, pentru că a ajuns în AS şi în Marca faptul că Dinamo e rău-platnică. Va fi o muncă titanică, dar sunt sigur că putem să mergem înainte”, a completat oficialul dinamovist.

Dinamo bani dinamo jucatori dinamo salarii marius adrian nicolae