Moment emoționant cu Sadio Mane! Starul din Senegal a fost atât de impresionat de ce i-a arătat un polițist încât i-a cerut imediat acestuia numărul de telefon | FOTO

header image

O fotografie face furori pe internet. Sadio Mane a fost plecat cu echipa națională în Guineea Bissau, iar pe Estádio Nacional 24 de Setembro a fost oprit de un polițist care i-a arătat o fotografie. S-a dovedit că omul legii era un prieten din copilărie al starului formației Liverpool.

Sadio Mane a călătorit în Guineea Bissau cu naționala Senegalului și deși a avut mască a fost rapid recunoscut. Unul dintre polițiștii de la stadion i-a arătat o poză pe care o ținea la piept cu mare grijă. S-a dovedit că era o fotografie din copilăria jucătorului de 120 de milioane de euro în care starul senegalez apărea alături de acest om al legii. A fost momentul în care s-a aflat că Solo și Sadio Mane au fost buni amici în anii copilărie și băteau mingea pe maidane.

Atacantul lui Liverpool a fost foarte emoționat și i-a cerut numărul de telefon. I-a promis că îl va invita pe „Anfield”, când spectatorii vor avea voie în tribune, imediat după ce vor ridica restricțiile. Jurnalistul care a făcut publică povestea a scris că Solo a spus de mai multă vreme că a jucat fotbal cu Sane, dar mulți nu l-au crezut.

„Solo i-a făcut acum să tacă pe mulți oameni, care-l acuzau că e mincinos când pretinde că-l cunoaște pe Sadio Mane. În Africa e dificil să spui că știi pe cineva faimos. Lumea se gândește că dacă ei nu-l cunosc pe respectivul, nici tu nu îl știi. Iar Solo a plătit cu invidia celorlalți în toți acești ani”,a scris Cherif Sadio.

Sadio Mane, telefonul spart și donațiile generoase

Sadio Mane câștigă în fiecare an aproape 10 milioane de euro, dar nu pune preț pe lucrurile scumpe și a fost văzut că folosea un telefon spart la care nu a vrut să renunțe pentru că încă funcționa. Jucătorul face donații foarte des și ultima oară a trimis 200.000 de euro pentru construcția unei școli în orașul natal. La un moment dat a fost văzut că spăla toalete la o moschee.

„Eram înfometat și trebuie să muncesc pe teren. Am supraviețuit unor vremuri grele, am jucat fotbal desculț. Nu am o educație și multe alte lucruri, dar cu ce câștig astăzi îi pot ajuta pe oamenii mei. Dau 70 de euro pe lună pentru toți oamenii din regiuni sărace ale Senegalului”, dezvăluia fotbalistul lui Liverpool în urmă cu aproape un an, într-un interviu pentru Daily Mail.

Jurgen Klopp liverpool nationala senegal sadio mane