Mirel Rădoi și-a stabilit viitorul, după remiza cu Irlanda de Nord: „Din punctul meu de vedere, totul este clar”

header image

Mirel Rădoi (39 de ani), selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a vorbit la finalul meciului cu Irlanda de Nord, scor 1-1, din etapa a șasea a grupelor Ligii Națiunilor, și despre viitorul său pe banca tehnică a primei reprezentative.

România a fost ajutată și de rezultatul dintre Serbia și Rusia, scor 5-0, și a urcat în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial.

Totuși, acesta este un obiectiv îndeplinit pentru naționala lui Mirel Rădoi și selecționerul a dat de înțeles că nu are de gând să plece de la prima reprezentativă.

Mirel Rădoi rămâne la echipa națională

„Eu am în cotninuare contract cu FRF pentru următoarea campanie. Dacă Federația nu va mai dori să continue cu mine, atunci vom discuta și vom vedea. Niciodată nu am declarat altceva, nu am declarat că plec în altă parte. Din punctul meu de vedere, totul este clar”, a spus Mirel Rădoi, la Pro TV.

Mirel Rădoi, despre Irlanda de Nord – România

„Am întâmpinat ceva probleme la nivel de intensitate a meciului, mai ales în repriza a doua, când am început destul de ezitant, dar mă bucur că am reacționat foarte bine după golul primit. Mă bucur că celelalte rezultate și acest egal ne-au făcut să ajungem în urna a doua valorică, care era un obiectiv pentru noi.

Mă așteptam, pentru că ei nu aveau nimic de pierdut, erau în fața propriilor suporteri. Pentru ei contează foarte mult atitudinea, pentru noi erau mai multe calcule.

Poate fi un factor care a contat, ar însemna atunci că noi ca și staff nu am fost îndeajuns înțeleși. trebuia să îi facem să înțeleagă importanța acestei partide. Prima și ultima impresie contează.

Dacă nu mai speram, nu mai eram în fața dumneavoastră astăzi

Fiecare a încercat să aducă plusul de care aveam nevoie în acest moment, pentru că trecem printr-o situație dificilă, cu jucători accidentați și depistați pozitiv cu coronavirus.

Sunt aspecte pozitive și negative, nu o să mă feresc de cele negative. În unele momente, ne relaxăm în timpul partidei exact în momentele când trebuie să ne dominăm adversarul, mai avem de lucrat la unitate. În unele momente, presiunea psihologică… Aspectele pozitive pot fi enumerate prin jucătorii care ne înțeleg mesajul, prin atitudinea.

Putem să picăm cu echipe foarte bune, noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să face, să dezvoltăm principiile pe care le avem. Va trebui de aici să plece mereu mai motivați, să motiveze și colegii de club să arate că pot fi un exemplu”, a spus Mirel Rădoi.

echipa nationala mirel radoi romania