Mirel Rădoi îl taxează pe Ianis Hagi, după reacția atacantului de după meciul cu Norvegia. „Nu faci ceea ce ai antrenat și atunci poți să alergi mai mult de 4-5 minute!” | VIDEO


Mirel Rădoi îl taxează pe Ianis Hagi, toate acestea după ce atacantul echipei naționale a României a reacționat la finalul meciului pierdut cu Norvegia, scor 4-0.

Selecționerul echipei naționale a Românieii-a transmis lui Ianis Hagi că a fost nevoit să alerge mai mult după balon la meciul Norvegia – România, scor 4-0,toate acestea deoarece nu face ceea ce a pregătit la antrenament.

Mirel Rădoi îl taxează pe Ianis Hagi după reacția atacantului de după meciul cu Norvegia

„Dacă jucătorii au declarațiile astea trebuie să dovedească și de ce. Am merge către raportul primit după meci. În momentul în care ai 19-20 de baloane pierdute, atunci e normal că nu ai continuitate pentru că mingea e una singură pe teren și când o pierzi e la adversar.

Dacă nu îți place să o ții în momentul în care o ai, atunci e clar că trebuie să alergi după ea. Pot exista momente în care nu faci ceea ce ai antrenat, atunci poți să alergi și mai mult de 4-5 minute”,a spus Mirel Rădoi.

Ce a declarat Ianis Hagi după Novergia – România 4-0

„Este un rezultat la care nu ne-am așteptat, este dezamăgire mare, dar nu asta e fața echipei naționale. Am prins din nou o zi mai puțin bună. Dar dacă stăm să ne plângem după fiecare meci, chiar dacă analizele sunt dureroase, nu e bine, singura soluție e să ne uităm la următorul meci al echipei naționale.

Dspre faptul că nu am avut ocazii trebuie să-l întrebați pe selecționer! Alergi 4-5 minute după minge și când ai mingea la picior nu mai poți să faci nimic, îți pierzi energia, suflul, poți doar să scoți un fault”, a declarat Ianis Hagi după meciul Novergia – România, scor 4-0, în Liga Națiunilor.

austria ianis hagi liga natiunilor mirel radoi romania