Ministrul Muncii, despre pensii: Vor fi indexate cel puțin cu rata inflației în 2021

header image

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, marți seară, că în 2021 pensiile vor fi indexate „cel puțin cu rata infației”.

De asemenea, Turcan a spus că și-a propus să elaboreze o nouă lege a pensiilor care să respecte principiul contributivității.

„Se va produce cel puțin indexarea cu rata inflației”

„În 2021, am discutat cu prim-ministrul, şi cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului pentru 2021”, a declarat Raluca Turcan, la Digi 24.

Ministrul Muncii a mai precizat că Legea 127 care prevede creșterea cu 40% a pensiilor a fost publicată în Monitorul Oficial pe 11 iulie 2019, în timpul guvernării social-democrate. Pentru ca veniturile pensionarilor să fie recalculate și majorate ar fi fost nevoie de un ordin al ministrului Muncii, care să fie elaborat în termen de 90 de zile.

„Impactul este de 138 miliarde lei, dacă ar fi să facem majorarea de 40%”

„De la 11 iunie cu 90 de zile în plus ar fi însemnat 11 octombrie 2019, adică în timp ce PSD-ul era la guvernare, prim ministru era doamna Dăncilă, nici măcar nu-şi imaginau că Guvernul va fi demis. Asta înseamnă că inclusiv în logica PSD-ului (…) niciodată nu au conceput că această majorare poate fi suportată, mai ales că impactul este de 138 de miliarde de lei dacă ar fi să facem această majorare cu 40%”, a mai spus ministrul liberal.

Klaus Iohannis a confirmat, tot marți seara, că nu se taie pensiile, care „au crescut și așa crescute rămân”.

Cine încasează cea mai mare pensie din România: Raluca Turcan a făcut anunțul

Cea mai mare pensie acordată în prezent, în țara noastră, este o pensie specială, iar valoarea contribuțiilor efectuate de cel care o încasează de-a lungul anilor se ridică abia la 6,6% din cuantum.

Este vorba de o pensie specială, scrie antena3.ro. Cuantumul acesteia ajunge la 16.000 de euro (78.634 lei) lunar. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a oferit detalii despre pensia uriașă încasată de un român.

anunt indexare inflatie majorare ministrul muncii pensii pensionari raluca turcan