Ministrul Educației: Anul școlar se va încheia, iar examenele se vor ține. Profesorii din România s-au descurcat mai bine decât cei din alte țări

header image

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că acest an școlar se va încheia, iar examenele școlare ar urma să fie susținute la datele la care au fost planificate.

Oficialul a făcut această declarație la Digi24, cu doar câteva ore înaintea discuției de la Palatul Cotroceni referitoare la redeschiderea școlilor începând cu 8 februarie.

Ministrul susține că, din punctul de vedere al măsurilor de siguranță, școlile sunt pregătite să se redeschidă pe 8 februarie.

Totodată, el a adăugat că este luată în discuție adaptarea tematicii examenelor în funcție de materia predată și cunoștințele asimilate.

„Între predarea online și ce se întâmplă la clase este o diferență. Sunt pierderi generate, care vor necesita un număr de ore remediale (de recuperare a materiei – n.red.). Aceste pierderi trebuie identificate, sunt diferențe în funcție de zonă, de școală și de elev”, a spus Cîmpeanu la Digi24.

Sorin Cîmpeanu: Unele țări europene au avut dificultăți mai mari decât România în ceea ce privește școala online

Ministrul a mai spus că România a întâmpinat dificultăți mai mici în ceea ce privește educația online decât alte state europene.

„Am avut mai multă înțelegere în România față de alte țări, chiar cu sisteme mai avansate. Au fost țări europene care au avut dificultăți mai mari în predarea online. În România, cadrele didactice, deși nu au avut întotdeauna echipamentele necesare și resurse, au închis cu bine 2020 și sunt convins că vor face asta și în anul școlar 2020 – 2021”, a afirmat Cîmpeanu.

Ședință la Cotroceni privind redeschiderea școlilor

O decizie referitoare la modalitatea de desfășurare a cursurilor școlare după data de 8 februarie, când începe al doilea semestru al actualului an școlar, ar putea să fie comunicată joi.

O întâlnire pe această temă are loc la Palatul Cotroceni, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, care a invitat în acest sens la discuții mai mulți reprezentanți ai Guvernului.

Printre oficialii invitați la discuțiile de joi de la Cotroceni se numără premierul Florin Cîțu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cel al Sănătății, Vlad Voiculescu, șeful DSU, Raed Arafat, dar și reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

La Cotroceni au fost invitați premierul Florin Cîțu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, șeful DSU, Raed Arafat și reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică.

coronavirus klaus iohannis ministrul educatiei pandemie covid-19 redeschidere scoli sorin cimpeanu