Mike Pompeo face apel la Arabia Saudită să ia în considerare normalizarea relațiilor cu Israelul

header image

Secretarul american de Stat, Mile Pompeo, a făcut miercuri apel la Arabia Saudită să ia în considerare normalizarea relațiilor cu Israelul.

Solicitarea a fost făcută în cadrul unei reuniuni la sediul Departamentului american de Stat cu ministrul Afacerilor Externe din Arabia Saudită, prințul Faisal bin Farhan Al Saud, informează Reuters.

„Sperăm că Arabia Saudită va lua și ea în considerare normalizarea relațiilor cu Israelul și vrem să le mulțumim pentru asistența pe care ne-au acordat-o în privința Acordurilor Abraham”, a spus Pompeo, făcând referire la acordurile prin care Israelul a normalizat relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite și Bahrainul.

Pompeo a mai adăugat că speră ca Arabia Saudită să îi încurajeze și pe liderii palestinieni să revină la masa negocierilor cu Israelul.

Luna trecută, Emiratele Arabe Unite și Bahrain au semnat acorduri referitoare la stabilirea de relații diplomatice cu Israelul, cu sprijinul Statelor Unite.

Statele arabe se tem de influența tot mai mare a Iranului în regiune

Decizia autorităților din cele două state arabe a venit în contextul influenței tot mai mari a Iranului în regiunea Orientului Mijlociu.

„Deciziile reflectă o schimbare în regiune, schimbare în cadrul căreia țările recunosc nevoia de cooperare pentru a contracara creșterea influenței Iranului, dar și pentru a genera prosperitate în regiune”, a mai spus Pompeo.

Statele Unite încearcă să convingă cât mai multe state din Golf să semneze acorduri similare cu Israelul.

Autoritățile saudite au acceptat tacit acordurile semnate de Emiratele Arabe Unite și Bahrain cu Israelul, cu toate că nu le-au susținut public. Totodată Riyadul a anunțat luna trecută că nu este încă pregătit să ia o decizie similară momentan.

Arabia Saudită a prezentat în 2002 o propunere care prevedea ca statele arabe să accepte normalizarea relațiilor cu Israelul, în schimbul unui acord între Israel și Autoritatea Palestiniană privind constituirea unui stat palestinian și în schimbul retragerii forțelor israeliene din teritoriile capturate în 1967.

arabia saudita bahrain diplomatie EMIRATELE ARABE UNITE iran israel mike pompeo statele unite sua